Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:57 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Trafic de migranţi Propunerea de arestare preventivă pentru Vasic Borivoje, admisă

ro

08 Apr, 2016 14:46 454 Marime text
 
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcarea acţiunii penale faţă de inculpatul Vasic Borivoje sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.
 
Ieri, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele acestuia.
 
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat următoarele: în noaptea de 05/06.04.2016,  inculpatul Vasic Borivoje, împreună cu un cetăţean sârb, neidentificat până în prezent, a transportat şi călăuzit opt persoane (doi dintre aceştia fiind cetăţeni irakieni, unul sirian şi cinci din Sri Lanka), contra sumei de 1.000 de euro, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.
 
Cele opt persoane au fost aduse de inculpat  şi cetăţeanul neidentificat până la graniţa dintre Serbia şi România, după care cele opt persoane au început să se deplaseze pe jos, trecând ilegal frontiera de stat din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge în Austria şi apoi în Germania.
 
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii