Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:47 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Toţi spectatorii de la concretul lui Robbie Williams vor fi perchezionaţi

ro

13 Jul, 2015 09:08 563 Marime text
 
Celebrul artist britanic Robbie Williams va susține, în premieră în România, un concert în Piața Constituției din Capitală, vineri, în cadrul turneului "Let Me Entertain You Tour". Potrivit unui comunicat D&D East Entertainment remis AGERPRES, porțile de acces în spațiul concertistic se vor deschide începând cu ora 16,00.
 
Conform sursei citate, pe lista obiectelor pe care organizatorii roagă publicul să nu le aducă la concert se numără binocluri, sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, parfumuri, umbrele, scaune, arme, lanțuri, obiecte periculoase, băuturi sau mâncare, bagaje sau genți voluminoase, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil), aparate de înregistrare audio-video, tablete și IPad-uri. Accesul cu medicamente este permis doar în baza rețetei medicale aferente. Pentru cazul în care va ploua, spectatorii sunt rugați să-și aducă pelerine de ploaie.
 
Organizatorii informează totodată că, la intrarea în spațiul de concert, toți participanții vor fi percheziționați de agenții de securitate. Punctele de acces în zona de spectacol sunt situate în bulevardul Libertății — intrarea Izvor și intrarea Coșbuc.
 
Sectorul Peluza Parlament este o zonă situată frontal față de scenă, deasupra tribunelor VIP, pe peluza Palatului Parlamentului. Aceasta oferă o vedere impecabilă, fără obstrucții și este situată față de scenă la o distanță ce nu depășește spațiul obișnuit dintre peluza unui stadion normal și scenă la un concert pe stadion.
 
Pentru ca traficul din zonă să nu perturbe accesul la concert, organizatorii recomandă publicului să utilizeze transportul în comun.
 
Datorită zgomotului foarte puternic produs în cadrul evenimentelor de acest tip, organizatorii nu recomandă prezența la concert a copiilor sub 12 ani. Din același motiv, prezența copiilor sub 7 ani este strict interzisă. Potrivit organizatorilor, spectacolele includ puternice efecte de lumină care ar putea dăuna copiilor sau persoanelor epileptice. În situația în care părintele alege să vină însoțit de copil, accesul acestuia se va putea face doar pe baza unui bilet valid, fără gratuitate sau reducere la achiziționarea acestuia.
 
În deschiderea concertului artistului britanic, ce face parte din turneul "Let Me Entertain You Tour", vor concerta, începând cu ora 18,00, Lemar și Delia.

Ti-a placut articolul?

Comentarii