Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:58 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tolea a contestat decizia arbitrilor Momente tensionate la meciul dintre Octavian Scoruș și Ciumac

ro

14 Apr, 2014 00:49 3537 Marime text
ciumac, scorus, tensionat, decizie, arbitriPartida Octavian Scoruș - Tolea Ciumac, main-eventul turneului „Extreme Fight IV”, de la Constanța, nu a fost lipsită de momente tensionate. Echipa lui Scoruș a acuzat în două rânduri, pe parcursul disputei, gesturi nesportive ale lui Ciumac, ceea ce l-a determinat pe antrenorul Valeriu Ariton să pătrundă în ring, prima dată. „Mă simt fericit, am avut în spate o întreagă echipă. Îi mulțumesc în primul rând familiei, iar apoi antrenorilor, că am avut mai mulți care au avut grijă de mine, și tuturor spectatorilor. A fost o seară de 13 cu noroc pentru mine. Am avut un adversar dificil. Vreau să mă perfecționez. În viitor, voi participa la Campionatul Național de box, dar voi continua în paralel și kick-boxing-ul”, a declarat Octavian Scoruș. De cealaltă parte, Tolea Ciumac a contestat decizia arbitrilor. „A fost greșită, adversarul mi-a dat numai în gardă. Eu știu că sunt mai bun, că am bătut, dar ei, cu asemenea decizii, își pierd încrederea publicului. În cel mai rău caz, trebuia să se dea egal și continuam cu extra-round. Antrenorul lui s-a supărat pe mine că l-am luat la bătaie, practic. Am procedat așa în primul rând pentru că, atunci când a intrat în meci, nu a salutat, ceea ce a fost o lipsă de fair-play. Apoi, după stopul arbitrului, a continuat să dea, ceea ce m-a enervat, așa că l-am luat la bătaie, să-i arăt ce înseamnă”, a spus Ciumac.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii