Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Titlu de cetățean de onoare pentru un fost primar al municipiului Tulcea. Acesta a primit și cheia orașului Tulcea

ro

28 Nov, 2017 15:12 2802 Marime text
Marți, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, Mihai Nicoae, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea și Victor Iancu, director al Europolis, au primit titlul onorific de „cetățean de onoare“ al municipiului Tulcea, informează CJ Tulcea.  
 
Într-un cadru festiv, primarul Constantin Hogea le-a înmânat celor doi această distincție, dar și cheia orașului Tulcea.
 
După 54 de ani de muncă, Mihai Nicolae, fost primar (pentru zece ani), fost șef de cabinet parlamentar (două mandate), actual consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea a vorbit în cei mai frumoși termeni despre viața în administrație, despre colegii care au performat și care, poate, l-au și depășit în activitatea în acest domeniu și despre optimismul care l-a caracterizat dintotdeauna:

„Voi rămâne așa până la sfârșitul sfârșiturilor. Dacă mi-a dispărut zâmbetul de pe față, este cazul să plec acasă“, a transmis, zâmbind, primarul Mihai Nicolae.

 
Despre profesionalismul care l-a caracterizat de-a lungul carierei, dar și despre caracterul frumos pe care Mihai Nicolae l-a avut dintotdeauna au vorbit, pe rând, primarul Constantin Hogea, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, avocatul Ștefan Gavrilă, președintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, Gheorghe Năstac, fostul vicepreședinte al CJ Tulcea, Nicolae Chichi, fostul viceprimar Șacu Stere, viceprimarul Andaluzia Luca, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, dr. Dumitru Vâlcu, fostul director al Servicii Publice, Constantin Costan.
 
De asemenea, surpriza zilei a fost un mesaj venit prin telefon pentru ambii laureați ai titlului de „cetățean de onoare“ al municipiului, din partea unuia dintre veteranii acestui titlu, Carol Feldman.
 

„Mihai Nicolae mi-a fost șef, mi-a fost mentor, i-am fost ucenic. Am avut multe de învățat de la domnia sa și pot să spun cu sinceritate că a avut un rol  esențial în devenirea mea ca om și ca om de administrație. Mă înclin cu respect în fața personalității domnului Mihai Nicolae“, a transmis primarul Constantin Hogea.


Sursa foto:: CJ Tulcea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii