Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:34 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tigări de contrabandă în Portul Constanţa Sud

ro

13 Dec, 2016 12:05 2094 Marime text
Inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa sud, actionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit a unui container sosit din Slovenia cu mărfuri pentru o societate comercială cu sediul în Constanţa.

Urmare a controlului de specialitate efectuat, inspectorii vamali au reţinut  1300000 bucăţi ţigarete diverse mărci – ASHIMA SUPER SLIMS, ASHIMA LUXURY SIZE, MARBLE, mărfuri susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală. Valoarea totală a acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original este de aproximativ  195 000 euro.
Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii