Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
18:20 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Teodor Atanasiu-PNL șochează constănțenii. Vrea să mute Centrala de la Cernavodă

ro

01 Feb, 2016 00:50 7169 Marime text
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a participat, ieri, la lansarea candidaților PNL pentru alegerile locale din iunie, 2016, scrie Hunedoara Liberă.
 
“Fiindcă nu mai avem nevoie să facem grupurile 3 și 4 de la Cernavodă și să dăm curentul 6-700 de kilometri, cu pierderile inerente de transport, din Dobrogea (…) eu vă propun ca, pe infrastructura existentă aici, la Deva, unde vor scădea costurile cu 30% datorită faptului că avem această infrastructură, să facem acele grupuri energetice, să le mutăm de la Cernavodă la Deva. Avem un Mureș aici cu un debit suficient pentru a face răcirea pentru două grupuri energetice. Haideți să facem acest proiect împreună”, a declarat Atanasiu.

 Ce spun cititorii
Reacțiile nu au întârziat să apară cititorii ZIUA de Constanța și Hunedoara Liberă exprimându-și nedumerirea față de ”ideea năstrușnică” a lui Atanasiu.

Unul dintre ei spune:

”Domnule Atanasiu. Am studiat cu interes posibilitatea de a muta grupurile 3 si 4 ale centralei de la Cernavodă și am ajuns la concluzia că nu se poate ajunge la nicio concluzie. Cred că nici Consiliului Național al Controlului de Activități Nucleare nu i-ar fi trecut prin cap așa ceva.Când ați făcut studiile și cum ați ajuns la concluzia asta, că eu am calculat că este mai simplu să mut toată Cernavoda, și dumneata să fii primar (sau cel puțin secundar) în Cernavoda. Așa ați gândit și în politică, de-aia merge treaba așa de bine. Daca mai aveți adepți la asemenea idei dați-i pe goarna să îi știm și noi”.

Un altul, de la Hundedoara, de data asta spune că

”Asta e cea mai tare aberație pe care am auzit-o în viața mea. Băăăă! Vă omorâm cu pietre, criminalilor!”

Un alt treilea chiar îi amintește lui Atanasiu de un proiect mai vechi al lui Nicolae Ceaușescu:

”Păi de ce nu continuați proiectul lui Ceauseșcu de a face hidrocentrale pe Mureș până la Arad? S-ar regulariza și Muresul, nu ar mai fi inundații și am beneficia pe lângă locuri de munca sigure și de energie verde”.

Citeşte şi
Chinezii se vor ocupa de unităţile 3 şi 4 de la Centrala de la Cernavodă

Scăderea Dunării nu va afecta activitatea centralei nucleare, dă asigurări Nuclearelectrica

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gabriel 02 Feb, 2016 13:16 Atanasiu chiar ridica o tema importanta. Daca o analizam dpdv economic si al politicilor publice, chiar pare sa aiba dreptate. cateva elemente sunt relevante. Transilvania ramane fara surse de productie dupa inchiderea Mintiei. Pe acest amplasament raman instalatii pentru evacuarea puterii de peste 2500 MWh,. Pe la Mintia trec liniile de transport de 400 KVA spre Timisoara si 200KVA spre Cluj.Ce facem cu ele? Renuntam sa le utilizam? . La Cernavoda pe langa costurile cu constructia noilor grupuri, trebuiesc construite liniile de evacuare a puterii, cost in jur de 1 miliard euro si trebuie adancit senalul Dunarii pentru a asigura apa de racire pentru noile grupuri. La Cernavoda trebuie sa aduci forta de munca, in Hunedoara ai forta de munca bine calificata. De ce sa transport energi sute de km cind poti sa o produci aproape de locul de consum. Si inca un lucru, incepe sa capete sens si centrala de acumulare prin pompaj de la Tarnita. Important, e ca omul gandeste, face analize si isi asuma idei sau adevaruri cu potential. Acesta e singurul fapt halucinant. in rest, Ministerul sa prezinte un studiu economic comparat pentru cele doua variante si apoi sa decidem. Mai sunt romani care functioneaza in afara gandirii de turma. Bravo!l
  • Florin 01 Feb, 2016 21:56 Saracu, cat il duce capu
  • un cunoscator 01 Feb, 2016 18:04 Atanasiu este periculos de prost. Din pozitia lui de lider politic bate campii la modul voios! Centralele nucleare nu se amplaseaza unde vrea p...a nevolnica a unui politician basinos. Studii, analize, expertize, aprobari, contrastudii, contraexpertize, licitatii, contralicitatii cat sa umple 2 camioane nu sunt destule pentru a convinge autoritatile (cele in masura, nu vremelnicile puteri politice) can in amplasament este bun sau nu. Atanasiu, la scoala, prostule! Las-o pe mama domniei tale sa mute central a de la Cernavoda la Deva sau la Draculcucarti. Prostule care esti tu prost!
  • fara nume 01 Feb, 2016 14:50 Un cretin de PNL-ist,vinde gogosi electoratului,,,,minte ,,,viseaza cai verzi pe pereti.....iar unii prosti cu mintea slabă si ingustă,pune botul la actualul PNL-PDL.S-au adunat toti inconstienti in opozitie,,,,sant intr-o alta realitate.BAI ATANASIULE,,,,AI TU PILE LA,AIEA (are sediul central la Viena și birouri regionale la Geneva , New York , Toronto și Tokyo. Centre și laboratoare pentru cercetare științifică sunt la Viena și Seibersdorf, Monaco și Trieste.) ca sa muti tu centrale nucleare cum vrei tu...PNL-isti astia se cred de capul lor ,asa erau PDL-isti can taticul lor basescu era pe val.....
  • Afurisitul 01 Feb, 2016 14:08 ACEST POLITRUC DE DOI BANI AR TREBUI URGENT LEGAT ȘI INTERNAT DIRECT LA SOCOLA SAU LA SPITALUL 9. UN MIZERABIL.
  • Costea 01 Feb, 2016 10:01 Domnule Atanasiu, Am studiat cu interes posibilitatea de a muta grulurile 3 si 4 a centralei de la Cernavodă si am ajuns la concluzia că nu se poate ajunge la nicio concluzie.Cred ca nici Consiliului National Al Controlului de Activitati Nucleare nu i-af fi trecut prin cap asa ceva.Cand ati facut studiile și cum ați ajuns la concluzia asta ,ca eu am calculat ca este mai simplu sa mut toata Cernavoda,și dumneata sa fii primar(sau cel puțin secundar )în Cernavoda.Așa ați gandit și in politica ,deaia merge treaba asa de bine.Daca mai aveți adepți la asemenea idei da-ții pe goarna sa ii stim si noi.
  • eueu 01 Feb, 2016 01:50 Ei conduc Romania.. No comment !!!