Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:13 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tenis Simona Halep s-a calificat în turul al treilea la US Open

ro

01 Sep, 2016 21:19 1629 Marime text
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe cehoaica Lucie Safarova cu 6-3, 6-4, astăzi, la New York.

Halep (24 ani), semifinalistă la ediția de anul trecut la Flushing Meadows, a obținut victoria într-o oră și 27 de minute în fața unei adversare de 29 de ani, care ocupă locul 44 în lume.

Meciul s-a desfășurat pe arena Arthur Ashe, cu acoperișul tras.

Românca a avut un început excelent de meci și a condus cu 3-0, cu două break-uri reușite, dar Safarova, finalistă anul trecut la Roland Garros, a revenit spectaculos și a restabilit egalitatea, 3-3. Ghemul al șaptelea a fost unul foarte disputat, Safarova având mai multe oportunități de a prelua conducerea, însă Halep a reușit break-ul în cele din urmă, iar apoi și-a trecut în cont alte două ghemuri, ultimul un break ''alb'', adjudecându-și primul set cu 6-3.

Safarova a început foarte bine manșa secundă, pe serviciul Simonei, dar reprezentanta noastră și-a recuperat break-ul, iar apoi a preluat conducerea (2-1). Cehoaica a egalat, 2-2, iar apoi a câștigat contra serviciului. Halep a făcut apoi break (3-3), iar apoi a trecut din nou la cârmă (4-3). Cele două jucătoare și-au fructificat serviciul în următoarele două ghemuri, iar Halep a încheiat meciul pe serviciul cehoaicei, ultimul punct al confruntării fiind o dublă greșeală.

Halep a avut 4 ași în acest meci, iar Safarova doar unul, românca a comis o dublă greșeală, iar Safarova 5. Cehoaica a avut mai multe lovituri direct câștigătoare, 16, față de 9 ale Simonei, care a comis 20 de erori neforțate, mult mai puțin decât Safarova — 44.

Simona Halep o conduce cu 4-1 pe Safarova, care a câștigat singurul meci în 2011, în turul al doilea la Toronto, cu 6-2, 6-4. Halep s-a impus în 2013 în semifinale la Nurnberg, cu 6-3, 0-6, 6-2, în 2014 în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-2, 4-6, 6-4, tot în 2014, în optimi la Cincinnati, cu 6-4, 7-5, și acum la New York.

Halep și-a asigurat un cec de 140.000 dolari și 130 puncte WTA, iar următoarea adversară va fi învingătoarea dintre unguroaica Timea Babos, cap de serie numărul 31, și olandezul Richel Hogenkamp.

Halep este a doua jucătoare română calificată în turul al treilea la ediția din acest an a US Open, după Monica Niculescu. Monica va juca vineri cu daneza Caroline Wozniacki pentru accederea în optimile de finală.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii