Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:02 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Televiziunea de stat din Chişinău îl invită pe Ovidiu Anton să cânte alături de reprezentanta Moldovei la Eurovision

ro

26 Apr, 2016 07:30 1673 Marime text
 
Postul public de televiziune de la Chişinău l-a invitat pe Ovidiu Anton, reprezentantul României la concursul Eurovision 2016, exclus din competiţie din cauza datoriilor TVR, să cânte în cadrul concursului alături de reprezentanta Republicii Moldova.
 
Conform unei scrisori oficiale, Ovidiu Anton ar putea să apară pe scena Eurovison 2016, la Stockholm, alături de reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isar. „Suntem solidari cu întreaga echipă a Televiziunii Române şi ne exprimăm părerea de rău pentru faptul că echipele noastre nu vor fi în aceeaşi sală, pentru a se susţine reciproc, având în vedere spaţiul cultural şi valoric comun“, se arată în scrisoare.
 
 „Odată cu acest mesaj de solidaritate, lansăm şi ideea unei colaborări dintre reprezentanţii ţărilor noastre. În acest context, îl invităm pe Ovidiu Anton să evolueze pe scena ESC (n.red. - Eurovision Song Contest) alături de reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isac. Suntem convinşi că cei doi pot face un duet de excepţie cu piesa «Falling Stars» în semifinala din 10 mai. Evident că, schimbările în conceptul de show, la o etapă atât de înaintată, presupun şi agrearea unor modificări cu organizatorul concursului. Sperăm că, prin eforturi comune, vom putea depăşi momentele de criză“, conform sursei citate.  
 
Ovidiu Anton, deşi a catalogat gestul drept unul „extraordinar, unic şi nobil“, a refuzat oferta, motivând că nu doreşte să afecteze în vreun fel prestaţia reprezentantei Moldovei.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii