Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tătulescu a fost înlăturat din PSD fără nicio explicație

ro

24 Apr, 2012 00:26 2002 Marime text

index.jpgŞeful autorităţii locale din Saligny, Gabriel Tătulescu a demisionat în această seară din Partidul Social Democrat. „Practic am fost dat afară din partid întrucât PSD-ul l-a propus candidat la alegerile locale din vară pe viceprimarul comunei. Astăzi după ce am aflat decizia colegilor mei, mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte al formaţiunii politice deţinute la nivel local, dar şi din partid", a declarat în urmă cu câteva momente primarul din Saligny. Şeful autorităţii locale, Gabriel Tătulescu susţine că cei din conducerea PSD nu i-au oferit dreptul la replică şi nici nu i-au explicat de ce au decis să nu-i mai susţină candidatura promovând-o pe cea a viceprimarului Ion Beiu. „De două luni de zile cei de la PSD au refuzat să mai vorbească cu mine", a precizat primarul. Gabriel Tătulescu a declarat că va candida pentru şefia Primăriei Saligny şi va anunţa în zile următoare în ce condiţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii