Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ţări vizate de atentate ISIS

ro

18 Jul, 2015 14:09 2586 Marime text
Ţări occidentale cum ar fi Franţa, Germania sau Australia sunt printre cele mai expuse la ameninţări teroriste din partea grupărilor islamiste Stat Islamic şi Al-Qaida, precum şi a susţinătorilor acestora.
 
Compania Aon, care se ocupă cu managementul de risc terorist, a făcut un raport despre aceste pericole reale, care deja s-au materializat în unele ţări occidentale, ca Franţa, care a fost atacată la începutul anului de astfel de terorişti - masacrul din redacţia publicaţiei satirice Charlie Hebdo.
 
Aon a realizat şi o hartă a riscului violenţei politice şi a terorismului islamist. Potrivit acestei hărţi şi raportului Aon, anul acesta, trei ţări - Franţa, Germania şi Australia - sunt cel mai mult expuse riscului unor atacuri teroriste islamiste, comparativ cu anul trecut.
 
La rândul lor, nouă ţări, inclusiv Belgia, Canada, Danemarca, Estonia, Irlanda şi Norvegia prezintă risc ridicat de ameninţări teroriste, pe de-o parte, din cauza creşterii influenţei grupării islamiste autointitulate Statul Islamic al Irakului şi Levantului (ISIS), care urmăreşte să facă un califat în Siria şi Irak, iar pe de alta, a activităţilor teroriste ale gupărilor afiliate Al-Qaida şi ale altor susţinători ale acestora.
 
În ceea ce priveşte Estonia, ţară care a aparţinut fostei URSS, ca şi celelalte două republici baltice, riscul cel mai mare pentru aceasta vine din partea Rusiei, care şi-ar dori să o reintegreze în Rusia de astăzi.
  
O altă ţară vulnerabilă la terorism, Marea Britanie, are un rating de risc de 2 - acelaşi ca şi în 2014, după cum indică harta terorismului. De asemenea, potrivit datelor Aon, România are la rândul ei un rating de risc de 2.
 
Atentatele din Franţa au zguduit lumea
 
Dintre cele nouă ţări citate, trei au trăit deja experienţa terorismului. În data de 17 ianuarie 2015, 17 persoane au fost ucise în timpul teribilelor atacuri ale islamiştilor la Paris, când doi fraţi având legături cu gruparea Al-Qaida au luat cu asalt redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo, unde au ucis 12 jurnalişti, inclusiv pe directorul publicaţiei.
 
Capitala franceză a trăit atunci trei zile de teroare, când un complice al fraţilor Said şi Cherif Kouachi, Amedy Coulibaly, a luat ostatici într-un supermarket evreiesc, atac armat ce s-a soldat cu patru morţi. Acelaşi terorist ucisese şi o poliţistă din Paris, cu o zi înaintea atacului de la supermarket.
 
În total, la ora actuală, în 21 de ţări riscul de terorism şi violenţă politică a scăzut, iar America de Sud are cele mai bune rezultate în acest sens.
 
Cele 21 de ţări cu risc de atacuri teroriste, potrivit Aon sunt, în ordine alfabetică: Albania, Bangladesh, Barbados, Bhutan, Brazilia, Costa Rica, Croaţia, Cuba, Cehia, Egipt, Fiji, Guyana, Honduras, Kârgîstan, Mauritania, Mongolia, Maroc, Mozambic, Panama, Tunisia şi Uzbekistan.
 
Potrivit Aon, Lesotho, Arabia Saudită, Tanzania şi Ucraina s-ar afla, de asemenea, în mare pericol de atentate teroriste. Acelaşi raport plasează Germania, anul acesta, în categoria de risc de la 1 la 2.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii