Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:59 21 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sute de persoane, introduse ca părți civile în dosarul Colectiv în care sunt anchetați pompierii

ro

09 Sep, 2016 15:59 538 Marime text
Direcția Națională Anticorupție (DNA) transmite că în dosarul referitor la anchetarea pompierilor privind tragedia din Club Colectiv din Bucureşti, procedura de introducere ca părți civile s-a realizat pentru sute de persoane.

„Au fost audiate, până în acest moment, peste 140 de persoane ce au avut calitate fie de persoană vătămată, părți civile fie ca victime, fie ca succesori în drepturi ai celor decedați. Tuturor acestor persoane, prin întocmirea unor procese verbale, le-a fost adus la cunoștință obiectul cauzei, stadiul cercetărilor, a fost reținută calitatea în care doresc să participe în procesul penal, drepturile și obligațiile procesuale. Pentru un număr de peste 100 de persoane, constituite sau nu părți civile dar având calitate de persoane vătămate în cauză care, din motive obiective nu s-au putut prezenta fiind anterior citate, procedura de comunicare a obiectului cauzei, stadiul cercetărilor, a drepturilor și obligațiilor procesuale s-a realizat prin apărătorii aleși. Până la acest moment, procedura de introducere în cauză ca părți civile s-a realizat pentru un număr total de peste 240 persoane”, precizează DNA, într-un răspuns transmis la solicitarea Agerpres. 

DNA menționează că, în acest dosar, 15 persoane nu s-au prezentat, deși au fost citate de două ori. Totodată, se menţionează că, în perioada următoare, activitățile procedurale și procesuale vor continua cu alte persoane care au fost deja citate. 
    
Amintim că, la data de 15 februarie, Curtea Militară de Apel a decis să retrimită la DNA dosarul în care doi pompieri de la ISU București sunt acuzați că au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii