Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:21 24 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Suspectat de luare de mită şi instigare la fals intelectual Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a scapat de dosarul de la DNA

ro

22 Dec, 2014 09:55 1465 Marime text
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, fost decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, a scăpat de cercetarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. Teodosie a declarat azi că a primit SUP (scoatere de sub urmările penală) în dosarul în care a fost suspectat de luare de mită şi instigare la fals intelectual.

„Donaţiile primite au fost interpretate ca mită. Pentru aceste donaţii a fost taiată factură şi chitanţă“, a mai spus Petrescu Teodosie.
 

În cauză, Teodosie a fost cercetat alături de Chiriluţă Bogdan Florin, inspector de protocol la Arhiepiscopia Tomisului, cel din urmă fiind bănuit de complicitate la luare de mită.

Pe data de 12 septembrie, DNA a anuntat ca „in cursul lunii martie 2009, suspectul Petrescu Teodosie, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesităţii Ovidius Constanţa şi arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană denunţătoare suma de 850 de euro prin intermediul suspectului Chiriluţă Bogdan Florin, inspector de protocol la aceeaşi arhiepiscopie, precum şi promisiunea unui împrumut în cuantum de 5.000 de euro, pentru ca, în schimb, să faciliteze înscrierea persoanei denunţătoare ca student în cadrul facultăţii şi hirotonisirea ca preot“. „Totodată, suspectul Petrescu Teodosie i-a cerut unei persoane din anturajul său să întocmească o recomandare şi o comunicare antedatate, cu data 10.09.2008, necesare pentru înscrierea persoanei denunţătoare la cursurile facultăţii, în sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, în schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei şi o sticlă de băutură alcoolică“, se mai arata in comunicatul DNA.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii