Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspectat că plasa prostituate în cluburi din Germania şi Austria Florin Călin, alias Babica, din Cernavodă, reţinut

ro

25 Jun, 2015 09:20 3722 Marime text
 
În urma probelor administrate de Poliția orașului Cernavodă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a decis reţinerea lui Florin Călin, zis Babica, din Cernavodă. El este suspectat că în perioada 2007 – 2015, a obţinut direct şi indirect, prin cel puţin 18 interpuşi, peste 400 de mii de euro de pe urma practicării prostituţiei de către diverse persoane de sex feminin pe teritoriul mai multor state din spaţiul european, bani cu care inculpatul și-a achiziţionat apartamente şi o maşină  de lux.
 
De asemenea, inculpatul a înlesnit practicarea prostituţiei unor persoane de sex feminin prin plasarea acestora în diverse cluburi din Germania și Austria. Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei apartamente, în valoare totală de 75.600 euro. Totodată, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unei mașini de lux marca Porsche Panamera, în valoare de 53.000 euro.
 
La data de 24 iunie 2015, la domiciliul inculpatului a fost efectuată o pecheziție, iar la aceeași dată, Poliția orașului Cernavodă a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a inculpatului. Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar inculpatul Călin Florin va fi prezentat în cursul zilei de astăzi Judecătoriei Medgidia cu propunere de arestare preventivă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii