Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi subiectele de Bac la proba scrisă de limba română (galerie foto)

ro

29 Jun, 2015 10:45 2540 Marime text
Absolvenţii clasei a XII-a susţin la această oră, proba scrisă la limba şi literatura română, din cadrul examenului de bacalaureat.
La profilul Uman, absolvenții de liceu au avut de analizat, la Subiectul I, un text numit "Trei Generații", cu mai multe cerințe, cum ar fi găsirea de sinonime. Subiectul II a presupus un text argumentativ despre rolul scriitorului în societate. Subiectul III a avut ca cerință un eseu despre relația dintre două personaje într-un roman interbelic.
La profilul Real candidații au de rezolvat la subiectul I un text la prima vedere din care să scoată antonime și sinonime. La al doilea subiect de la profilul uman şi pedagogic au avut la subiectul al doilea de scris un text argumentativ despre rolul scriitorului în societate, iar la subiectul al treilea aveau de scris un eseu în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un roman interbelic. 
Absolvenții clasei a XII-trebuie să redacteze un eseu de 600-900 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui personaj într-un text narativ studiat aparținând lui Ion Creangă, George Călinescu sau Marin Preda.
În elaborarea eseului, trebuia avut în vedere următoarele repere:
-prezentarea statutului social, psihologic, moral etc al personajului ales, prin raportare la conflictual/conflictuale din textul narativ studiat;
-evidențierea unei trăsături a personajului ales, ilustrate prin două episoade/secvențe comentate;
- ilustrarea a patru componente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului narativ, studiat, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu, conflict, reații rempăorale și spațiale, construcția subiectului, perspectivă narativă, modalități de caracterizare, registre stilistice etc)
- susținerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului narativ studiat se reflectă în construcția personajului.
De asemenea, absoolvenții au avut de scris un text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanța practicării unui sport la orice vârstă. 
Elevii de la profilul real au avut de scris un text argumentativ despre importanţa sportului. De asemenea, ”Enigma Otiliei” s-a aflat și printre subiecte.
La Liceul Telecom, unde se află și reporterii noștri, susțin examen cei de la această unitatde de învățământ, precum și cei de la Liceul tehnologic Gheorghe Duca. Primii elevi care au ieșit din sală au susținut că subiectele nu au fost grele. 
Subiectele vor fi publicate imediat ce vor fi disponibile. Aproape 170.000 de candidaţi susţin testul scris la limba şi literatura română.
Lucrările scrise ale candidaților la bacalaureat vor fi corectate în alte județe decât cele în care se susține examenul, măsura fiind luată, prin ordin de ministru, cu puțin timp înainte de susținerea probelor.
Absolvenții de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au susținut probele de evaluare a competențelor; au susținut toate probele scrise și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea și au obținut cel puțin media 6 la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

Rezolvarea subiectelor
Subiectul I la profilul real
 
1. socoteai - credeai, deştepţi - inteligenţi
 
2. fonetic - rostirea împreună a două cuvinte; morfologic - desparte două cuvinte diferite
 
3. a da viaţă, a-şi lua viaţa, a salva viaţa
 
4. Tema iubirii
 
5. Substantivele în vocativ: „Ruxandră” sau „Şerban, Şerban, Şerban”
 
6. O modalitate de caracterizarea poate fi relaţia dintre cele două personaje sau notaţiile de la început, care denotă o trăsătură, spre exemplu: „stingherită, cu ochii în jos”
 
7. Aici putem să menţionăm şi alte funcţii ale notaţiilor autorului. În general, notaţiile scenice sunt adresa actorilor, regizorului sau scenografului. În cazul nostru sunt adresate personajelor pentru a reliefa anumite trăsături. Nonverbale - poziţia corpului, mimică. Pauzele scurte sunt elemente paraverbale. Zgomotul paşilor - elemente referitoare la atitudinea pe care trebuie să o adopte cele două personaje. gestul prin care îi sărută mâinile - sunt elemente nonverbale
 
8. Prezenţa indicaţiilor scenice, modul de expunere predominant care este reprezentat de dialog. Şi ar fi fost bine să precizeze scena şi dialogul dintre Ruxandra şi Şerban.
 
9. Ei exprimă ideile, dar uită că un text literar înseamnă şi limbaj expresiv. Ei trebuiau să explice rolul figurilor de stil sau al imaginilor artistice sau câmpul semantic predominant. Ideea este evidentă. Şerban încearcă să testeze iubirea Ruxandrei şi Ruxandra îi spune „toată viaţa", ceea ce însemnă că, pentru el, ea ar fi în stare să suporte orice carenţă a vieţii. Şerban îi spune că „nu, nu toată viaţa", iar acest schimb de replici dintre cei doi reliefează intensitatea sentimentelor de cele două personaje. Vedeţi şi despre motivul iubirii, că ei stau îmbrăţişaţi. El încearcă să o încurajeze, este uimit de iubirea şi devotamentul ei, dar vrea să o asigure că, fiind un muzicant mare, asta înseamnă că nu o să ducă lângă el o viaţa pllină de adversităţi. Interogaţia artistică alături de enumeraţia „crunţi de lipsuri de sărăcie" ilustrează la nivel artistic o trăsătură a vieţii artistului care este răsplătit uneori chiar prea târziu pentru creaţia lui. Ei au avut de explicat o enumeraţie şi o interograţie retorică. Propoziţia exclamativă denotă siguranţa şi certitudinea cu care îi răspunde fata. Şi punctele de suspensie ar fi putut fi explicate: acestea redau o trăire intensă. Propozţiile sunt foarte scurte la ambii, acestea fiind de regulă eliptice de predicat. Acestea redau trăirile, care, alături de punctele de suspensie, susţin trăirile personajelor. Câmpul semantic predominant ar fi cel al existenţei, al vieţii, „trării", „toată viaţa", „carieră".
 
Subiectul II
 
Aici trebuiau să aibă o ipoteză clară în care să prefigureze cele două argumente. Aici trebuie să aibă scrise pe ciornă cele două argumente, ipoteza, pentru că dacă nu îţi faci un plan... pot combina cele două argumente Un argument ar fi din punct de vedere fiziologic, că este important pentru sănătate şi, în al doilea rând, şi din punct de vedere psihic. Pentru că un sport, pe lângă faptul că ajută la oxigenarea creierului, îl poate da şi un aplomb, adică sportul te sprijină şi intelectual.
 
SUBIECTUL III
 
Aici era foarte simplu: puteau alege basmul - "Povestea lui Harap Alb", puteau să aleagă un personaj din "Enigma Otiliei" sau un personaj din "Moromeţii". Ei trebuie să precizeze curentul şi epoca în care se încadrează autorul repectiv, se vorbeşte apoi puţin despre arta contruirii personajului, pentru că fiecare autor îşi contruieşte altfel personajele. La început, Harap Alb se comportă ca un adolescent obişnuit, fără puteri supranaturale, se lamentează înaintea oricărei probe, la fiecare probă este ajutat de toţi cei din jurul lui. Însă el dovedeşte că devine omul de soi şi, în cele din urmă, asumându-şi mila creştină şi experienţa vieţii, reuşeşte să ajungă tipul împăratului luminat. Ce înţelegem prin împărat luminat? Înţelegem tipul de împărat care, înainte de a fi împărat, este slujitorul tuturor. Aici observăm că probele la care îl supune Spânul sunt probe ale umilinţei.
Profesoara Ecaterina Stanca de la Colegiul Naţional "Tudor Vianu" din București, a reyolvat, la Adevărul Live, subiectele de la Bacalaureat 2015, la proba de Limba Română. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii