Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru că sunt la fel ca în 2009 Studenţii cer mărirea fondului alocat pentru burse

ro

19 Aug, 2015 13:41 1925 Marime text
 
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este de părere că Ministerul Educației și Cercetării Științifice ar trebui să se preocupe de creșterea substanțială a fondului alocat pentru burse, rămas neschimbat din 2009, și de monitorizarea constantă a modului în care universitățile respectă drepturile sociale ale studenților. În opinia studenţilor, bursele ar trebui mărite cu 30%.
Alianţa studenţească consideră că în învățământul superior românesc ar trebui să fie implementate de la nivel guvernamental politici naționale de echitate și acces reale și sustenabile, iar acestea să fie dublate de măsuri instituționale proprii ale fiecărei universități în parte, care să urmărească direcțiile naționale și internaționale stabilite în acest sens.
"Din păcate, suntem nevoiți să sesizăm iar și iar aceleași probleme cu care se confruntă studenții proveniți din medii dezavantajate și să constatăm că de la un an la altul nu se schimbă nimic în ceea ce privește politicile concrete de echitate și acces din sistemul de învățământ. Ministerul Educației ar trebui să se preocupe mult mai mult de situația acestor studenți. Chiar i-aș invita pe reprezentanții Guvernului să se întâlnească cu un grup de studenți pentru care bursa socială este o condiție sine qua non pentru a-și continua studiile, pentru a înțelege mai clar problemele și dificultățile cu care se confruntă aceștia. De asemenea, ne dorim ca universitățile să nu mai trateze studenții ca pe niște clienți ai sistemului educațional, care trebuie să plătească pentru orice serviciu, ci, așa cum este normal, ca pe beneficiarii principali ai educației", a spus președinte ANOSR, Vlad Cherecheș, pentru Agerpres.


sursa foto: lipiwesariqsr.livejournal.com
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii