Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:04 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiţi care este cuvântul format din 46 de litere în română?

ro

10 Oct, 2015 18:32 5603 Marime text
Se știe că Limba română are o gramatică dificilă. Pe scurt, la fel ca în latină, conjugarea verbelor, acordurile, diferitele forme de pronume sunt atât de multe şi de diverse, încât de multe ori apar confuzii. Pe lângă complexitatea gramaticii, limba română are câteva cuvinte lungi de peste 30 de litere pe care nu le folosim în vorbirea uzuală. Avem și cuvinte lungi cât o zi de post cum se spune și a căror pronunțare pare imposibilă. Astfel că limba română a ajuns să ocupe un onorabil loc 3 în topul european al celor mai lungi cuvinte.

Deci, ştiţi care este cel mai lung cuvânt în limba română? Dacă nu, vă spunem noi: PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA. Însă „varianta scurtă“ a acestui cuvânt este silicoză şi desemnează o boală cauzată de inhalarea îndelungată a pulberilor de silice, pulberi ce se acumulează în plămâni

Vă prezentăm un top cu cinci dintre cele mai lungi cuvinte din română:

1. PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA (44 de litere)
2. DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZA (36 de litere). 
La fel de tare vi se împleticeşte limba şi când trebuie să pronunţaţi acest cuvânt. Are 36 de litere şi este al doilea cel mai lung cuvânt al limbii noastre. Defineşte o enzimă (proteină) care catalizează reacţia de disociere între o bază azotată activată sub forma de trifosfat (ATP, GTP, etc.) în formă monofosfatată AMP (adenozinmonofosfat).
3. ENCEFALOMIELOPOLIRADICULONEVRITA (32 de litere). Cu doar două litere mai puţin, cuvântul primeşte medalia de bronz în topul celor mai lungi şi greu de pronunţat cuvinte şi reprezintă o inflamare a nervilor ce provoacă dureri, furnicături, senzaţie de ameţeala şi uneori chiar paralizii.
4. GASTROPILORODUODENOJEJUNOSTOMIE (31 de litere)
5. DICLORDIFENILTRICLORMETILMETAN (30 de litere)

Alte cuvinte ce nu sunt în dicţionar dar pot fi găsite în diverse cărţi şi manuale de profil (chimie, medicină) şi care sunt greu de pronunţat sunt: gastropiloroduodenojejunostomie (locul 4 din topul nostru), diclordifeniltriclormetilmetan (locul 5), feromicroazotombohidric, electroglotospectrografie.
Amuzant este că denumirea pe care o poartă fobia de cuvinte lungi este un cuvânt din 34 de litere: hippopotomonstrosesquipedaliofobia.
Chiar dacă vi se pare surprinzător, românii stau chiar bine la acest capitol. Pe primul loc în topul celor mai lungi cuvinte se află unul german, din 79 de litere. Pe locul 2 se află un cuvânt turcesc, cu o lungime de 70 de litere.


sursa foto: obiectiv.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii