Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:07 23 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

George Băeşu Statul nu și-a onorat obligațiile ani la rândul față de cetățeni (video)

ro

02 Mar, 2015 23:48 722 Marime text
Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților George Băeșu acuză statul pentru situația actuală de la instituție, motivând că guvernele nu și-au respectat obligațiile ani la rândul față de cetățeni. 
 
„Statul nu și-a respectat obligațiile pentru acești oameni, care au tot dreptul să-și ceară drepturile în instanță. Eu când am preluat conducerea ANRP în 2012, erau 8.000 de procese pe rol. În 2013, când am început să aplicăm Legea 165, aveam pe rol 2.000 de hotărâri care trebuiau puse în executare în termenul legal. Ce apare în schimb, în prezent, este un control de legalitate, care se face cu Legea 165, înainte nu se făcea, motiv pentru care au apărut nenorocirile”, a spus Băeșu. 
 
„Am mers cu toții cei din conducere la justiție să se vadă memoriul nostru și motivele pentru care plecăm. Noi nu plecăm nici pentru că ne e frică, nici pentru că nu ne pricepem”, a completat șeful ANRP.
 
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, i-a înaintat premierului Victor Ponta un memoriu în care reclamă că instituţia este obligată la amenzi pentru neplata în termen a titlurilor de despăgubire, însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi.



Sursa: b1.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii