Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:15 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol francofon la şcoala “Gheorghe Ţiţeica”

ro

21 Mar, 2015 23:07 3220 Marime text
De Ziua Internaţională a Francofoniei, elevii Şcolii Gimnaziale nr. 30 “Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa au participat în calitate de artişti amatori ori de simpli spectatori iubitori de limbă franceză la spectacolul intitulat “Un amalgame d’arts”, titlu în care se regăseşte şi “amalgame”, unul dintre cele zece cuvinte alese spre a fi material, pretext de lucru didactic şi artistic, în fiecare an, de către Ministerul Afacerilor Externe şi cel al Educaţiei din Franţa, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei de învăţământ remis azi redacţiei.

Astfel, elevii de la clasa a II-a până la a VII-a prezenţi în spectacolul coordonat de Veronica Hagi, profesor de limba franceză, şi-au încercat talentele în muzică, recitare, discurs public. Cei mai mici dintre cei prezenţi, elevii claselor a II-a E şi a III-a F au interpretat cântece ale copilăriei, unele pe ritmuri modernizate însă, de rock’n roll ori de hip-hop. Andreea Rucăreanu, Mara Ureche, Nur Husein şi Iulita Alpetri, de la clasa a VI-a A, au vorbit despre relaţia lor cu limba franceză ca limbă de studiu, despre utilitatea ei, în general, fiind limbă vehiculară în multe ţări prin care acestea călătoriseră. Câţiva elevi ai claselor a VI-a C şi a VII-C au recitat poezii despre primăvară din creaţia unor autori celebri, printre care şi Iulia Hasdeu. Spectacolul a fost încheiat de elevele Bianca Matei, Teodora Nurciu şi Denisa Mocanu, care au interpretat melodii din repertoriul cântăreţei Indila, atât de îndrăgită de tânăra generaţie, se mai arată în comunicatul citat.

La final, Aneta Dragnea, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 30 “Gh. Ţiţeica”, s-a adresat elevilor: “Dragii mei, vă felicit pentru preocupările voastre şcolare şi extraşcolare în domeniul învăţării limbilor străine. Pasiunea voastră pentru limba franceză este demnă de admiraţie. Sunteţi talentaţi şi trebuie să vă gândiţi să urcaţi pe o scenă adevărată, mai mare. Poate de Ziua Şcolii... Consideraţi cuvintele mele ca pe o invitaţie pentru acel spectacol, dar şi ca o sinceră apreciere pentru promovarea valorilor ce fac din Franţa artizanul Europei moderne: libertatea de expresie, drepturile omului, deschiderea spre diversitatea limbilor şi a culturilor de pe această planetă.”

Duminică, 22 martie 2014, se încheie Săptămâna Francofoniei, sărbătorită la scară mondială, pe cinci continente.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii