Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soţul Sorinei Plăcintă a făcut stop cardic în timpul unei consultaţii la spital

ro

24 Sep, 2015 07:33 3522 Marime text
Şeful Secţiei de Urologie de la Spitalul Judeţean Timişoara, Viorel Bucuraş, soțul fostului ministru Sorina Plăcintă, a făcut stop cardiac în timp ce consulta un pacient. Dr. Viorel Bucuraş făcea o ecografie, iar în timpul acesteia a făcut stop cardiac. Bucuraş a fost transferat la Institutul de Cardiologie de la Pădurea Verde, unde se află în stare stabilă.
"A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a fost resuscitat, s-a făcut transferul la Institutul de Cardiologie. În prezent este intubat şi sedat, cu o stare stabilă, monitorizat, se face tot ce este necesar din punct de vedere medical. Noi toţi suntem şocaţi de ce s-a întâmplat în cursul după-amiezei de ieri şi sperăm cât de repede să-l vedem printre noi iar. Şansa medicului a fost că imediat după ce a căzut, asistenta a ieşit pe hol şi a strigat după ajutor, iar brancadierii au recunoscut că este urgenţă maximă şi l-au transportat pe braţe în Blocul operator, unde a fost resuscitat şi imediat intubat, şi i s-a aplicat tratamentul conform protocolului în astfel de cazuri, după care a fost transferat la institutul de Boli cardiovasculare Timişoara", a declarat Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, citat de presa locală.
Medicii urmează să se stabilească ce se va întâmpla vizavi de prognosticul neurologic, care deocamdată este imposibil de stabilit. Profesorul Bucuraş era cunoscut ca având probleme cardiace, în urmă cu câţiva ani suferind şi o intervenţie pe cord deschis, la Viena.
Urologul Viorel Bucuraş s-a căsătorit cu Sorina Plăcintă, fosta senatoare PDL, în toamna anului 2011. Despre actualul soţ, Sorina Bucuraş spunea că este "unul dintre cei mai mari specialişti în urologie pe care îi are la ora actuală medicina romanească", pe care Dumnezeu i l-a scos în faţă atunci cand ambii treceau prin perioade dificile din viaţă.




sursa foto: libertatea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii