Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soția unui senator, condamnată la închisoare cu executare

ro

11 Mar, 2016 23:55 1533 Marime text
 
Soția senatorului Alexandru Cordoș a fost condamnată, în această seară, de către Tribunalul Cluj, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni de trafic de influență.  
 
Potrivit DNA, în 2010, Mihaiela Cordoș ar fi primit de la o persoană 500 euro pentru ca, prin influența pe care a pretins că o are asupra membrilor comisiilor de corectare/ evaluare la concursurile pentru ocuparea posturilor în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, să intervină pe lângă aceștia în scopul obținerii, pentru respectiva persoană, a unui post de asistentă medicală încadrată pe perioadă nedeterminată.
 
„În intervalul 2013 - prezent, inculpata a pretins și a primit de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 - 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Alexandru Cordoș, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să le obțină cumpărătorilor de influență posturi/ locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, jurisconsult etc", arată DNA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii