Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:35 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sorin Roşca Stănescu "Am solicitat ca procesul să se judece, să se constate că sunt nevinovat"

ro

07 Oct, 2014 17:35 1816 Marime text
Iată ce a scris Sorin Roşca Stănescu pe blogul personal, imediat după ce a aflat că a fost condamnat în dosarul Rompetrol.

“Mi-am facut bagajele si ma pregatesc de drum. Inainte insa doresc sa le transmit tuturor celor care ma cunosc, dar si cetatenilor care nu ma cunosc cateva ganduri.
 
In urma cu opt ani am fost implicat in faimosul dosar Rompetrol. Acesta are trei mari capitole. Piata bursiera, creanta Libia si nereguli identificate de procurori privind modul in care a fost organizata societatea. In ceeea ce ma priveste, am fost cercetat penal pentru “informatii privilegiate”, de care as fi beneficiat cu ocazia emisiunilor de actiuni Rompetrol. Atunci, am achizitionat actiuni nu la 80 de lei, pretul de la lansare, ci mult mai tarziu, la 120 lei, numarandu-ma printre cele cateva mii de persoane care au cumparat. Mai tarziu, am vandut actiuni nu la pretul cel mai mare la care au ajuns ele, ci la un pret cu o tremie mai mic. In urma cu circa trei ani, magistratul care ne-a judecat ne-a comunicat, verbal si in scris, unora dintre noi, cei implicati in achizitionarea actiunilor pe bursa, ca prezumtiva infractiune s-a prescris. Am fost intrebati daca dorim sa uzam de prescriptie. Toti, inclusiv eu, am declarat ca nu si ca dorim sa ne judecam pana la capat.
 
In urma cu circa doi ani s-a dat o sentinta de achitare. Conform instantei, eram toti nevinovati. Motivarea a fost redactata abia dupa aproape un an.
 
In acest an Procuratura a facut apel si am fost din nou judecati. In ceea ce ma priveste, nu am invocat, in niciun fel, prescriptia. Procurorul de instanta a facut-o insa. La termenul la care s-a judecat acest proces la Curtea de Apel, el a cerut instantei ca constate ca faptele s-au prescris. Eu, prin aparatorul meu, am solicitat ca procesul sa se judece, sa se constate ca sunt nevinovat, confirmandu-se astfel decizia primei instante.
 
Astazi am aflat ca sunt condamnat, astfel incat ma pregatesc pentru a ma duce la penitenciar. Incepand de maine, voi fi dincolo. Si voi incerca sa ma adresez de acolo, cand si cum voi putea, opiniei publice”, a scris Sorin Roşca Stănescu pe blogul personal, azi, după pronunţarea sentinţei în dosarul Rompetrol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii