Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:07 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șofer de microbuz, care efectua curse regulate prin Mangalia prins băut la volan. Ce sancțiune a primit bărbatul

ro

04 Nov, 2017 12:07 2714 Marime text
Pentru siguranța transporturilor de persoane şi mărfuri, polițiștii rutieri și de la ordine publică au organizat o acțiune la nivel național, în urma căreia au fost constatate peste 30 de infracțiuni rutiere.
 
În numai 4 ore, au fost aplicate aproape 1.600 de amenzi, iar în jur de 200 de șoferi au rămas fără permis de conducere.
 
La data de 3 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere – I.G.P.R., poliţiştii rutieri și de la ordine publică din întreaga țară au acţionat pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de persoane şi mărfuri.
 
În doar 4 ore, pentru neregulile depistate, polițiștii au aplicat 1.589 de sancțiuni contravenționale, dintre care 185 pentru nerespectarea legislației specifice transporturilor rutiere publice, 35 pentru nerespectarea perioadelor de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, 41 pentru nerespectarea prevederilor privind transportul în regim taxi și în regim de închiriere și 3 pentru nerespectarea prevederilor privind transportul public local.
 
De asemenea, au fost aplicate 80 de amenzi pentru conducerea unui autovehiculul pe drumurile publice de către o persoană  ce se află sub influența alcoolului, 87 pentru defecțiuni tehnice, 371 pentru neportul centurii de siguranță, 46 pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor, fără dispozitiv tip ,,mâini libere” și 36 pentru neefectuarea în termenul legal a inspecției tehnice periodice.
 
Totodată, polițiștii au constatat 737 de abateri la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
 
Ca măsuri complementare, au fost reținute 197 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 19 pentru consumul de alcool, iar pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost retrase 124 de certificate de înmatriculare.
 
În timpul acţiunii, au fost constatate 33 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 30 de conduceri pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului.
 
La data de 3 noiembrie a.c.,un șofer, de 37 de ani, a efectuat transport public de persoane, sub forma unor curse regulate,  prin municipiul Mangalia, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, având 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Persoana în cauză a fost sancționată contravențional și s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii