Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:05 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şoc şi groază în Bulgaria Alte cinci cutremure marţi seară. Oamenii sunt ATACAŢI DE CORBI

ro

23 May, 2012 10:35 1435 Marime text

Cinci cutremure, cel mai mare cu magnitudinea 4.5, au provocat panică în Bulgaria marţi seară, după seismele de luni.

Nu au fost înregistrate pagube, singura victimă fiind înregistrată luni, din cauza unor probleme cu inima.

Peste 15 replici puternice s-au produs în Bulgaria în decurs de o oră după cutremurul din noaptea de luni spre marţi, a anunţat directorul Institutului Naţional de Geofizică al Academiei bulgare de Ştiinţe, Nikolai Miloşev, citat de postul public de radio, relatează site-ul Novinite.com.

Potrivit lui Miloşev, faptul că replicile au fost numeroase şi au avut loc la intervale mici oferă speranţe că nu se va produce un al doilea cutremur puternic.

Zece persoane au fost atacate de corbi în apropierea hotelului Rila din Sofia, relatează site-ul Novinite.com.

Un reporter s-a apărat de doi corbi cu ajutorul unui microfon, iar cel puţin trei persoane au fost rănite de păsările care par să aibă un comportament anormal.

Conform presei, comportamentul păsărilor ar avea legătură cu seismul de 5,9 grade produs în cursul nopţii.

Sursa: www.realitatea.net

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii