Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SMURD si ambulante la vila lui Nicusor Pompier ranit in misiune

ro

03 May, 2010 19:07 2606 Marime text

nicu_pom.jpgUn reprezentant al ISU Dobrogea a fost la un pas de a-şi pierde cunoştinţa, încercând să stingă focul de la vila lui Nicuşor. Cu masca de gaze pe chip, pompierul a fost ajutat de colegii lui să ajungă la autospeciala SMURD chemată la faţa locului. Între timp, o patra autospecială cu apă şi spumă, dar şi o Ambulanţă au fost chemate la intervenţie.

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a ajuns într-un suflet acasă, când a auzit că-i arde vila. La scurt timp după sosirea preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, la Villa Smaranda a fost chemată şi o autospecială SMURD, pentru intervenţii medicale, dar şi o Ambulanţă. De asemenea, a fost chemată şi o a patra autospecială cu apă şi spumă, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

Incendiul a izbucnit în urmă cu aproximativ 45 de minute, la Villa Smaranda, de pe strada Mihai Eminescu. Două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea s-au deplasat iniţial la faţa locului, însă, o dată ajunşi acolo, au constatat că este nevoie de întăriri. În urmă cu câteva momente, o a treia autospecială a ISU Dobrogea a ajuns la vila preşedintelui CJC. La acest moment, pompierii se luptă să stingă flăcările. Din primele informaţii, se pare că incendiul a izbucnit la subsolul locuinţei, dar s-a extins cu repeziciune.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • elena 03 May, 2010 23:45 Ce fel de crestini sunte ti de va bucura ti de raul altuia. Dar stiti cum se spune ,nu sapa groapa altuia ca vei cadea in ea.Apropo la fara numar intra si Base . . .
  • Zalmoxis 03 May, 2010 20:33 Tot mina lu BASESCU E. Dupa dosare.... vine razbunarea... politica. Eu unu stau linistit pina ce intra la bulau primi pufareti. VOICU, NASTASE, NIKI SPAGA, VINTU, PATRICIU, VOICULESCU, VIDEANU, ILIESCU... FARA NUMAR ... FARA NUMAR.
  • vasilica 03 May, 2010 16:09 Si cum, porcul nu era acolo sa arda si el...mare pierdere. Stati linistit face el alta noua ca doar are parale...