Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:39 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor acceptă revendicările angajaţilor din penitenciare

ro

14 Oct, 2016 17:43 2468 Marime text
Sindicatul Omnia anunță că Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) și Ministerul Justiției acceptă revendicările angajaților din penitenciare, urmând să fie rezolvate problemele salariale și cele referitoare la condițiile de muncă, după cum se arată într-un comunicat de presă transmis astăzi.

"Marius Vulpe, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), a confirmat că acceptă revendicarile angajaților din penitenciare", anunță sindicaliştii Omnia.

Potrivit aceleiaşi surse "ANP va pune în practica un plan de îmbunătățire a condițiilor de lucru, incluzând amenajări de siguranță și mijloace de protecție a personalului, va continua într-un ritm accelerat angajările astfel încât să se acopere deficitul de personal și să se rezolve problema orelor suplimentare. ANP și MJ asigură aplicarea echitabilă a OUG 20/2016, astfel încât angajații din penitenciare să primească compensarea salarială acordată tuturor angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională".

UPDATE
Reprezentanţii ANP confirmă spusele sindicaliştilor şi fac următoarele precizări.

„ANP a dispus continuarea dotării personalului cu sisteme de protecţie a integrităţii personale, individuale pentru fiecare lucrător, a dispus de asemenea, ca până la finalizarea dotării personalului , fiecare angajat care intră în contact cu deţinuţii să poarte asupra sa o staţie de emisie-recepţie. De asemenea, se vor întreprinde demersuri pentru ca spraţiile în care se desfăşoară activităţi cu deţinuţii să fie instalate mijloace de monitorizare video şi fiecare spaţiu să poată fi observat prin intermediul uneor vizete“, a declarat pentru ZIUA de Constanţa scms de penitenciare Daniel Barbu, purtător de cuvânt al ANP.


Referitor la reducerea deficitului de personal din sectorul penitenciar, subcomisarul Barbu a confirmat informaţiile oferite de sindicaliştii Omnia şi a ţinut să facă unele completări.

„În momentul de faţă sunt în desfăşurare concursuri de angajare pentru încă aproximativ 600 de membri ai personalului din diverse sectoare şi, totodată, directorul general (n.red. al ANP) a dispus o analiză şi demersuri pentru o descentralizare a organizării concursurilor de angajare, astfel încât, la nivelul unităţilor de penitenciar, dacă se identifică nevoia angajării de personal şi dacă locuril respective sunt bugetate de la bugetul de stat, unitatea să poată demara procedura de concurs fără întârziere şi fără să accepte un demers centralizat“, a mai spus scms Daniel Barbu pentru ZIUA de Constanţa.


În acelaşi timp, ANP încearcă să obţină finanţare de posturi şi pentru anul viitor, astfel încât concursurile de angajare să continue şi în exerciţiul bugetar 2017, pentru a reduce la minimum  deficitul de personal şi, în acelaşi timp, numărul de ore suplimentare efectuate în prezent de angajaţii din sistemul penitenciar din România.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii