Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicatele din Educaţie ameninţă cu boicotarea examenelor naţionale

ro

18 May, 2016 15:38 3777 Marime text
Sindicaliştii din Educaţie sunt foarte nemulţumiţi de proiectul noii ordonanţe de urgenţă privind salarizarea. Aceştia ameninţă cu greva şi susţin că sunt şanse ca examenele naţionale programate în perioada următoare, respectiv Capacitatea şi Bacalaureatul, să fie boicotate. Profesorii vor organiza un marș, în data de 1 iunie, pe traseul Piaţa Victoriei – Cotroceni sau Piaţa Constituţiei – Palatul Victoria. Este posibil ca la protest să participe toate federaţiile din educaţie.
 

„Am cerut ca salariul maxim să fie obţinut după 25 de ani, nu după 40 de ani. Am mai cerut majorarea salariilor pentru toată lumea. Aşteptăm un proict de lege pentru salarizarea în sectorul public", a spus Simion Hăncescu, şeful Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, citată de România TV.

 
Hăncescu a arătat, alături de Hadăr, preşedintele Federaţiei Alma Mater, că proiectul de ordonanţă este nul.
 

„Proiectul a venit la 16.29. Avem de a face cu cârpeli, sunt dezamagit, nu mă aşteptam să fim trataţi atât de rău. Am crezut că vor fi mai raţionali. O lipsă de transparenţă totală, o lipsă de interes faţă de sistemul educaţional, vrem cadre bune, dar nu investim în ele", a spus Hadăr.

Fotografia apartine celor de la ziare.com.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii