Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
22:58 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sindicaliştii din transporturi feroviare protestează în faţa sediului Ministerului Finanţelor

ro

11 Mar, 2015 13:35 468 Marime text
Peste 200 de sindicalişti din transporturi feroviare protestează, azi, în faţa sediului Ministerului Finanţelor, nemulţumiţi de condiţiile grele de muncă, salariile mici, reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători şi închiderea unor secţii de circulaţie, informează gandul.info.
 
 Protestatarii au venit la sediul Ministerului Finanţelor cu steaguri care au siglele federaţiilor sindicale pe care le reprezintă şi cu pancarte pe care scrie "FMI nu uita, România nu-i a ta!" "Stopaţi distrugerea căii ferate!", "Vrem subvenţii adevărate!", "PSD, te-am ajutat, de CFR ai uitat!".
 
Sindicaliştii scandează "Hoţii, hoţii!" şi "Grevă generală".
 
Organizaţiile sindicale din transporturi feroviare sunt nemulţumite de imposibilitatea încheierii contractelor colective de muncă, dar şi de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători şi închiderea unor secţii de circulaţie din cauza reducerii subvenţiei la CFR Călători. 

La acţiunile de protest participă membri ai Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial (FNFMC), Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), Federaţiei Naţionale "Drum de Fier" (FNDF), Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Transporturi "ELCATEL", Federaţiei Sindicatelor Ramurii Vagoane (FSRV) şi Federaţiei Automatizări Feroviare (FAF).

Ti-a placut articolul?

Comentarii