Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:52 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicalisti din penitenciare, in greva incepand din 31 mai

ro

26 May, 2010 15:40 1324 Marime text

Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), anunţă grevă în toate unităţile din sistemul penitenciar, începând cu 31 mai 2010."Măsurile anuntate de Guvern şi Presedinţie referitoare la reducerea salariilor, pensiilor şi prestaţiilor sociale, dar şi lipsa unui dialog social real obligă salariaţii din penitenciare la încetarea lucrului alături de celelalte categorii profesionale din sectorul bugetar şi din economie", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele FSANP, Sorin Dumitraşcu.

Potrivit sursei citate, subfinanţarea cronică a sistemului penitenciar şi cele 3.000 de posturi vacante fac imposibilă aplicarea măsurilor guvernamentale în sistemul penitenciar fără ca penitenciarele să intre în colaps. În caz de disponibilizare, sindicaliştii spun că nu le rămâne decât să ia deţinuţii acasă.

Pe perioada grevei încetează activităţile de escortare a deţinutilor la punctele de lucru; înceteaza activităţile de prezentare la instanţele de judecată - cu excepţia deţinutilor arestaţi preventiv; încetează transferurile pentru executarea pedepsei; încetează activităţile educative, culturale şi sportive cu deţinuţii; încetează intervenţia şi consilierea psihologică planificată; încetează orice alte activităţi de grup cu detinuţii; încetează activităţile din sectorul economico-administrativ; înceteaza activitatea la sectorul Organizarea Muncii; se reduce programul la sectorul evidenţă deţinuţi la 4 ore pe zi, plus programul de vizite/cumpărături la 4 ore pe zi.

Va funcţiona normal doar paza penitenciarului, supravegherea deţinuţilor pe secţii şi asigurarea utilităţilor de minimă necesitate.

Sursa: mediafax.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii