Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sinaxar – 20 ianuarie Sfântul Eftimie cel Mare. Povestea vieţii celui ce înseamnă „voie bună”

ro

20 Jan, 2013 01:16 1538 Marime text

A trăit în secolul al IV lea, pe vremea împăratului Graţian. S-a născut în Melitina (Armenia), din pântece sterp şi neroditor. Numele său înseamnă în limba greacă "voie bună”. La vârsta de 29 de ani ajunge la Iersualim şi se nevoieşte într-o peşteră. Aici a săvârşit nenumărate minuni: a hrănit 400 de călători, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane; a deschis porţile cerului, tămăduind pământul de nerodire şi a făcut posibil, cu rugăciunea lui, ca multe femei sterpe să aibă copii.
Una din aceste femei este soţia lui Terevon sărăcinul.

Acesta îşi aduce soţia stearpă înaintea lui Eftmie şi îi spune: "Ştiu să mă plec cinstite părinte, că te va asculta pe tine Dumnezeu, dacă te vei ruga; pentru că El face voia celor ce se tem de Dânsul. Deci, fiindcă atât de multa vreme a trecut şi nu m-am putut învrednici a avea fiu, pentru că aceasta era stearpă, te rog cinstite părinte, roagă pe Iubitorul de oameni să ne dăruiască nouă fiu". Bătrânul înţelegând credinţa lor, i-a pecetluit de trei ori cu semnul Crucii, atingând cu mâna pântecele femeii şi a zis: "Mergeţi, bucurându-va întru Domnul, pentru că iată vă dăruieşte prin iubirea Lui de oameni trei fii, parte bărbăteasca". Crezând cuvintele sfântului bătrân, s-au dus cu bucurie la ale lor; apoi a zămislit cea stearpă trei fii, după prorocia părintelui purtător de Duh.
Sfântul Eftimie a fost şi un mare apărător al dogmelor bisericeşti. Luptă împotriva lui Nestorie, iar pe Chiril al Alexandriei, îl numeşte luptător şi învăţător al dreptei credinţe. Recunoaşte cele doua naşteri ale Fiului, adică pe cea veşnică din Tatăl şi fără trup şi pe cea sub vreme, din Fecioara Maică, cu trup însufleţit; mărturiseşte că în Hristos sunt două firi - dumnezeiască şi omenească, dar neamestecate, neschimbate, neîmpărţite ăi nedespărţite.
Slujitori ai marelui Eftimie au grăit despre dânsul: "Nu l-am cunoscut mâncând ori vorbind cu cineva fără de mare nevoie, afară de sâmbăta şi de duminica. Nu l-am văzut pe dânsul cumva dormind pe coastele sale, ci uneori şezând puţin, iar alteori o frânghie spânzurată într-un colţ al acoperământului chiliei ţinând-o cu amândouă mâinile, se împărtăşea puţin de somn pentru nevoia firii". Sfântul Eftimie cel Mare a trecut la cele veşnice la vârsta de 97 de ani.

Sursa: Calendar Ortodox

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii