Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sinaxar 15 februarie 2016 Sfântul pomenit azi de ortodocși a fost ucenicul Sfântului Apostol Petru

ro

15 Feb, 2016 03:33 1904 Marime text
Onisim a fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului. În tinereţe a fost rob al lui Filimon, un creştin din oraşul Colose.
 
Onisim, greșindu-i acestuia, a fugit la Roma, unde va fi întemniţat alături de Sfântul Apostol Pavel. De la "Apostolul neamurilor", a auzit Onisim Evanghelia mântuirii, şi tot de la el, a primit Sfântul Botez. Deoarece Sfântul Apostol Pavel a fost cel care îl adusese mai înainte pe Filimon la dreapta credinţă, a mijlocit împăcarea între acesta şi Onisim. În acest sens, ne stă mărturie epistolă să către Filimon, care constituie cea mai scurtă carte cuprinsă în Sfânta Scriptură. În urmă acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim că pe un frate, eliberându-l de robie.
Mai târziu, Onisim a fost numit episcop de Apostolii înşişi, primind scaunul episcopal al Efesului. În urmă persecuţiilor din timpul domniei împăratului Traian, Onisim, a fost arestat şi dus la Roma. Aici a fost întemniţat, şi, într-un sfârşit, ucis prin decapitare. Tradiţia a consemnat faptul că o femeie bogată i-a luat trupul şi l-a aşezat într-o raclă de argint, înmormântându-l cu cinste la anul 90.
Tot în această zi facem pomenirea:
- Sfântului Mucenic Maior;
- Sfântului Eusebiu;
- Sfântului Antim din Chioş;
Sursa: CrestinOrtodox.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii