Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:15 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simpatizantul PNL-ului de la Ovidiu a făcut presiuni asupra candidatului PP-DD

ro

31 May, 2012 18:58 1180 Marime text

Niculescu Adam, candidatul PP-DD la Primăria Ovidiu afirmă că simpatizantul PNL-ului, Ion Gavrilă a încercat să-l convingă să se retragă din cursa pentru câştigarea Primăriei. „De trei ori a venit la mine să-mi spună să mă retrag că-mi asigură ei (n.r. PNL-ul) un loc de consilier local şi mă vor susţine pentru câştigarea primăriei în campania următoare", a declarat, în urmă cu scrut timp, Niculescu Adam. Candidatul PP-DD la Primăria Ovidiu a precizat că l-a văzut în repetate rînduri pe Ion Gavrilă alături de staff-ul de campanie al PNL, însă nu ştie dacă acesta este membru de partid sau simplu simpatizant. Amintim că astăzi dimineaţă, Nelu Darie, candidat la funcţia de Consilier Local al oraşului Ovidiu din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu, a fost ameninţat în faţa locuinţei personale de către Gavrilă Ion zis şi „Babonete", simpatizant al PNL că, „în cazul în care nu se retrage din cursa politică nu o să-i fie bine nici lui şi nici familiei sale". Niculescu Adam a precizat că se gândeşte să contracteze serviciile unei firme de pază pentru a-şi lua măsuri de precauţie pe perioada campaniei electorale, simiţindu-se, atât el cât şi echipa lui, în nesiguranţă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii