Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:33 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Și-a pierdut într-un taxi telefonul mobil de 2.300 de lei

ro

07 May, 2013 14:56 1380 Marime text
Poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia au fost sesizaţi de către o turistă că, la coborârea dintr-un taxi care o transportase în zona centrală a staţiunii Mamaia, i-a căzut pe bancheta din spate, un telefon mobil de ultimă generaţie, în valoare de 2300 lei. Tânăra nu a mai apucat să-şi recupereze telefonul întrucât taximetristul a părăsit zona. Demarând operativ investigaţiile, poliţiştii au reuşit în scurt timp de la sesizare identificarea taximetristului, în vârstă de 40 ani, din Constanţa, ulterior fiind recuperat şi telefonul mobil, care fusese deja vândut altei persoane. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca în funcţie de rezultatul investigaţiilor în cauză a fi făcute propuneri legale corespunzătoare, prin unitatea de parchet competentă.  Poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri fără acte de provenienţă, ce pot proveni din comiterea unor infracţiuni, riscând ca acestea să le fie confiscate, astfel rămânând şi fără bunul respectiv şi fără suma de bani pe care au plătit-o la achiziţionarea sa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii