Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:14 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sesizarea PNL privind votul din Parlament în cazul lui Ponta, respinsă de CCR

ro

15 Jul, 2015 13:08 1291 Marime text
 
Curtea Constituțională a României a respins astăzi sesizarea PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii acestui for legislativ prin care nu s-a aprobat cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta, informează Agerpres.

CCR a respins ca neîntemeiată sesizarea PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și ca inadmisibilă sesizarea privind hotărârea prin care nu s-a aprobat cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta.

Biroul permanent al Camerei Deputaților a solicitat CCR să respingă sesizarea grupului parlamentar PNL privind neconstituționalitatea art. 157 alin. 7 din regulamentul acestui for legislativ și hotărârea prin care nu s-a început urmărirea penală în cazul deputatului Victor Ponta, pentru că această sesizare nu se susține, declara luni social-democratul Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei.

„În urma discuțiilor și votului pe care l-am dat astăzi în Biroul permanent, cu unanimitate de voturi am răspuns și punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților este acela că această sesizare a grupului PNL nu se susține și solicităm să fie respinsă prin hotărâre de către CCR. E punctul de vedere al Camerei Deputaților la această sesizare a grupului PNL", preciza Iordache, după ședința Bp.



Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii