Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatul se reuneşte pentru a analiza reducerea CAS

ro

25 Aug, 2014 08:42 1570 Marime text
Senatul se va reuni astăzi în şedinţă de plen pentru a analiza cererea de reexaminare, transmisă Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu, cu privire la proiectul legislativ care reduce CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, transmite ştiripesurse.ro.

Biroul Permanent a fost convocat la ora 14,00, urmând ca şedinţa de plen să înceapă la ora 16.00.

Aminimt că reexaminarea legii trebuia să intre în atenţia senatorilor în data de 18 august, însă Biroul Permanent a stabilit amânarea discuţiilor în plen cu o săptămână.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că există posibilitatea ca cererea de reexaminare transmisă de preşedinte să fie respinsă şi proiectul privind reducerea CAS să fie adoptat fără modificări, transmite ştiripesurse.ro.

În data de 23 iulie, preşedintele Traian Băsescu a semnat cererea de reexaminare a legii privind reducerea CAS susţinând că
‘Prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, deficitul curent va creşte cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 miliarde de lei în 2015 şi 5,564 miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde de lei la fondul de pensii, pentru anul 2015, dacă ţinem cont şi de indexările obligatorii conform legii’.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii