Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorii încurajează infracțiunile la volan! Cine are bani își va putea răscumpăra punctele de penalizare!

ro

02 Feb, 2016 17:57 1855 Marime text
 
Parlamentul României a fost mereu sursă de inițiative legislative ciudate și declanșatoare de discuții. Că doar nu degeaba îi plătim pe aleșii neamului, nu-i așa? Să-și bată capul! Problema apare când inițiativele sunt dăunătoare sau făcute la normă.

Poate că ați auzit deja că la Senat a fost depusă o inițiativă legislativă ce aparține unui grup însemnat de parlamentari, inițiativă ce vizează un nou Cod Rutier. Altul? Păi, da! Că dă bine la CV. Dacă va fi adoptată, practic vom avea un nou Cod de circulație, așa ca să nu ne plictisim, iar actualul Cod Rutier (OUG 195 şi Regulamentul de aplicare) vor fi abrogate. Noua lege va avea un număr de 417 articole şi este înregistrată la Senat pentru dezbatere din 22 decembrie 2015.

Există o serie de modificări vizate de noul proiect legislativ, însă la final, aşa ca bomboana de pe colivă, este vizată "răscumpărarea punctelor de penalizare". Ce înseamnă asta?
 
Practic, pentru cei care au bani sistemul de penalizare va fi inutil, iar pentru cei săraci… vă imaginaţi. Adică, cei ce conduc maşini scumpe, bolizi ce fornăie pe şocele şi cer viteză, vor putea opri unde vor, vor putea lăsa centura de siguranţă deoparte, vor putea merge cu telefonul la ureche fără griji. Practic, vor putea face ce vor ei. De ce? Simplu. Pentru că au bani şi îşi vor permite să plătească amenzile şi să-şi curăţe - contra cost – cazierul rutier simplu: răscumpărându-şi punctele. Evident că nu se pot bucura de facilităţile legii şi cei care nu au o situaţie materială atât de bună.
 

Cităm:

„Art.401 - (1) Fiecare punct de penalizare aplicat poate fi răscumpărat până în momentul în care a intervenit de drept, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, ca măsură administrativă, iar contravenientul face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate prin procesul-verbal respectiv.
(2) Un punct de penalizare reprezintă valoric un punct amendă.”

 
Prevederea le dă posibilitatea celor ce au bani să plătească o amendă mai mare şi să nu-i mai intereseze de sistemul de penalizare, al cărui scop principal este chiar temperarea celor pentru care cuantumul amenzilor nu contează.

Acest sistem de puncte de penalizare ar trebui să-i tempereze pe cei ce încalcă regulile de circulaţie în mod regulat. Dar nu este așa, din cauza situației financiare a fiecărui individ. Poate dacă legea ar impune ca un anumit șofer ce acumulează cele 15 puncte penalizatoare încălcând în mod frecvent legea să rămână fără permis o perioadă mai lungă de timp, atunci nu am mai avea atâția șoferi ce ignoră regulile de circulație. Dar senatorii ce s-au gândit? A greşit şoferul? Nu-i nimic. Să plătească!

Şi uite aşa com  avea pe străzi şoferi cu bani mulţi care îşi vor plăti dispreţul faţă de regulile de circulaţie şi vor continua să-şi etaleze eroganţa la volan, pentru că… pot.
 
De asemenea, lucru la fel de grav este şi faptul că unele contravenții pentru care se reține permisul în Codul Rutier sunt sancționate cu amendă ori sunt complet eliminate și sunt introduse alte contravenții pentru care se vrea a se reține permisul. Mai exact, pentru alcool se elimină cele 90 de zile și rămân doar 30!? Adică cei loviţi de viciul alcoolului se vor bucura maxim!
 
O altă prevedere nefirească ar fi eliminarea sancționării culorii roșu a semaforului. Practic, subiectul a fost ocolit în proaspăta iniţiativă legislativă senatorială. Sunt multe alte prevederi care ori nu sunt cuprinse în noul cod, ori au fost omise. Ne oprim aici, cu promisiunea că vom urmări demersul senatorial pentru a vedea ce se întâmplă cu acest Cod Rutier făcut pe genunchi. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii