Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:22 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 5. Horia Georgescu, reţinut Şeful ANI, acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave

ro

16 Mar, 2015 08:18 1738 Marime text
Președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a fost dus cu mandat la Direcția Națională Anticorupție (DNA), în această dimineață.

Cel mai probabil, șeful ANI este audiat într-un dosar care are legătură cu ilegalitățile comise la Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Momentan, nu se știe ce calitate are Horia Georgescu în dosarul în care este audiat.

UPDATE 5, ora 16.05

Cristi Ene, avocatul șefului Agenției Naționale de Integritate (ANI), a precizat, astăzi, că Horia Georgescu se declară nevinovat și că va proba faptul că măsura reținerii sale este total disproporționată, informează Agrepres.

UPDATE 4 ora 14.19 - Comunicatul oficial al DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe 24 de ore, începând cu data de 16.03.2015, a inculpatului GEORGESCU HORIA, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
 
      În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
      
       În cursul lunii ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.
      Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate.
         Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ).
        Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnaţi nu au purtat o corespondenţă cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agenţiile imobiliare etc. privind tranzacţiile deja efectuate/certe cu proprietăţi imobiliare similare.
       În două cazuri evaluatorii desemnaţi au utilizat, în cadrul metodei comparaţiei directe, „comparabile” constând în anunţuri de vânzare publicate online sau în ziare,  fără a purta corespondenţă cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţiile certe cu proprietăţi imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina preţul real al pieţei imobiliare.
       Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire.
 
 În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
 
Inculpatului Georgescu Horia i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat la data de 17 martie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

UPDATE3 ora 14.00

Horia Georgescu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind suspectat de abuz în serviciu.

UPDATE 2, ora 09.37

Potrivit Agerpres, unele surse judiciare susțin că se fac cercetări pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în raport cu cei care au fost membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri.

În ianuarie 2015, Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat DNA cu privire la faptul că prin decizia din octombrie 2013 a Curții de Conturi s-a dispus ANRP și reevaluarea dosarelor în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009-2011.

Curtea de Conturi a efectuat un control la ANRP care a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

Potrivit surselor citate, Curtea de Conturi a obligat președintele ANRP să verifice toate rapoartele de evaluare al căror cuantum de despăgubiri depășea valoarea de 500.000 lei.

În baza deciziei Curții și în urma reevaluării a 452 de dosare, s-a constatat că într-un număr de 94 de dosare valoarea stabilită inițial a fost cu peste 20% mai mare.

Astfel, ANRP a sesizat DNA în vedere declanșării cercetărilor pentru stabilirea și recuperarea prejudiciului produs bugetului de stat prin supraevaluarea unor imobile pentru care s-au acordat despăgubiri, datele existente conducând la concluzia unor supraevaluări în detrimentul statului român, susțin sursele.

UPDATE 1, ora 08.43

La intrare în sediul DNA, Horia Georgescu a precizat: „Nu ştiu despre ce este vorba“.
Sursa foto: newsbv.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii