Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şef în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, trimis în judecată pentru mită

ro

05 Jul, 2016 13:07 1236 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Bolboşanu Constantin, la data faptei șef serviciu în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu privire la săvârşirea a două infracțiuni de luare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2007, inculpatul Bolboşanu Constantin, în calitate de ofițer de poliție, șef serviciu la structura menționată, a primit printr-un intermediar, de la un om de afaceri, cu titlu de mită, suma de 80.000 lei, pentru a-i asigura acestuia din urmă protecţie din partea organelor de cercetare penală, dar şi pentru a se dispune soluţii favorabile în dosarele penale în care era cercetat. Cu o parte din această sumă de bani, persoana intermediară a achitat mai multe lucrări de construcţii la un imobil ce aparţinea inculpatului.
 
Protecţia promisă de inculpat a fost una reală, omul de afaceri respectiv nefiind „deranjat” de nici un organ cu atribuţii în domeniu, deşi desfăşura activităţi de comerţ cu legume-fructe, aşa-zisele controale efectuate fiind pur formale.
 
În aceeași perioadă, inculpatul Bolboşanu Constantin l-a contactat pe  un subaltern, șef al unei structuri teritoriale, și i-a indicat acestuia, în calitate de persoană ierarhic superioară, modalitatea în care să audieze un om de afaceri (prieten de-al primului și denunțător în cauză), în așa fel încât acesta să nu dobândească calitatea de suspect.  
 
În considerarea acestui ajutor precum şi a unei înţelegeri anterioare cu denunțătorul, privind protecţia în diferite cauze penale, inculpatul Bolboşanu Constantin a pretins şi a beneficiat de la acesta de avantaje materiale constând în finalizarea unor lucrări de construire şi finisare a unui alt imobil de-al inculpatului. Valoarea lucrărilor, de circa 30.000 euro, a fost suportată de omul de afaceri.
 
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpatului Bolboşanu Constantin, până la concurența sumei de 215.534 lei, în vederea  confiscării speciale și garantarea executării cheltuielilor judiciare.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii