Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:21 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sechestru pe acţiunile Petrom deţinute de stat Fraţii Micula trebuie să primească despăgubiri de 82 de milioane de euro

ro

12 Dec, 2014 15:22 2141 Marime text
Curtea de Arbitraj de la Washington a acordat o decizie potrivit căreia statul român trebuie să îi despăgubească pe fraţii Ioan şi Viorel Micula, proprietarii European Drinks, cu peste 82 de milioane de euro, informează România TV.

Oamenii de afaceri Ioan şi Viorel Micula, proprietarii grupului de companii European Drinks au pus sechestru pe o parte dintre acţiunile Petrom deţinute de statul român, potrivit unor surse guvernamentale.  Este vorba despre titluri în valoare de cel puţin 300 de milioane de lei (aproximativ 66,9  milioane de euro),  bani pe care statul român trebuie să îi achite celor doi investitori, potrivit unei decizii a Curţii de Arbitraj de la Washington.

Soluţia instanţei de arbitraj, pronunţată în decembrie 2013, a vizat un proces demarat de antreprenori în 2005 prin care au acuzat statul român că nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia şi România. Patronii European Drinks, care au şi cetăţenie suedeză,  au câştigat la Washington peste 367,4 milioane de lei (aproximativ 82 de milioane de euro).

Potrivit calculelor, fraţii Micula ar urma să intre în posesia a 1,35% din totalul acţiunilor Petrom.

Sursa foto: bihorstiri.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii