Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sebastian Bodu Despre taxa auto, alte impozite si efectele lor asupra imaginii Romaniei

ro

01 Sep, 2011 12:23 1663 Marime text

La sfarsitul anului 2006, in pragul aderarii la Uniunea Europeana, Romania introducea taxa de prima inmatriculare pentru autovehiculele straine rulate.

In ciuda avertismentelor venite de la Comisia Europeana, ca aceasta taxa este neconforma cu legislatia comunitara, primul ministru si ministrul de Finante din acea perioada(recte, domnii Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu si Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu) nu au avut nicio reactie sau aceasta a fost una de dispret la adresa respectivelor avertismente, pe principiul ca, pana ne da Comisia in judecata, noi ne facem treaba.

Am considerat aceasta atitudine nu numai zeflemitoare, cat ingrata. In conditiile in care Romania nu inchisese toate capitolele de negociere cu Uniunea Europeana, dar totusi avea sa fie primita - urmand sa inchida respectivele capitole pe parcurs (lucru pe care Uniunea Europeana nu il va mai repeta in cazul unor noi membri, precum Croatia) -, Guvernul isi permitea sa dea cu tifla executivului comunitar.

In ianuarie 2007 am acordat un interviu ziarului Evenimentul Zilei in care am denuntat caracterul nelegal al acestei taxe, avertizand ca Romania va fi actionata in fata instantei comunitare de catre Comisia Europeana.

O alta taxa criticata cu aceeasi ocazie a fost cea pe viciu a lui Eugen Nicolaescu (cel care a umplut strazile, pe bani publici grei, cu bannere infatisand-o pe Mihaela Radulescu in chilotei), care nici aceasta nu a reformat sistemul sanitar - lucru usor de constatat -, ci doar a cauzat o crestere a evaziunii fiscale pe domeniul produselor din tutun si alcool si o scadere a gradului de incasare a accizelor la aceleasi produse.

In cazul taxei de prima inmatriculare, aceasta incalca insusi Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, in speta art. 26 alin. 2 -Piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere, in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile tratatelor"), art. 28 alin. 1 - Uniunea este alcatuita dintr-o uniune vamala care reglementeaza ansamblul schimburilor de marfuri si care implica interzicerea, intre statele membre, a taxelor vamale la import si la export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte si art. 30 - Intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent.

Aceasta interdictie se aplica de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. Am enumerat articolele incalcate pentru a vedea ca aceasta incalcare nu se refera la o simpla directiva sau chiar la un regulament, ci la insasi legislatia primara a Uniunii, respectiv Tratatul sau de functionare.

Si nu orice articole, ci acelea care reprezinta piatra de temelie a Uniunii: piata comuna (interna).

In urma articolului din ziar, subsemnatul am fost eliberat din functia de presedinte ANAF, primul ministru si-a vazut in continuare de functia lui si de profiturile firmei sale care vindea autoturisme noi, Comisia Europeana a declansat procedura de infringement, iar romanii au platit taxa respectiva.

Pana cand, asa cum era de asteptat, unii dintre ei nu au stat sa vada cum Romania pierde procesul cu executivul comunitar, deschis in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene, ci au atacat respectiva taxa in fata instantelor nationale, odata ce dreptul comunitar a devenit parte a dreptului intern si, in caz de conflict cu dreptul autohton, primeaza in aplicare si interpretare, conform Constitutiei Romaniei.

Asadar, la ce a folosit aceasta taxa Romaniei? Guvernul a pierdut atat in fata instantelor nationale, cat si in fata celor comunitare.

Statul roman a trebuit sa returneze taxa celor care au castigat procesele. Calin Popescu Tariceanu s-a intors la firma lui auto, iar Sebastian Vladescu a schimbat tabara si a ajuns ministru de Finante din partea PDL, de unde a plecat in huiduielile partidului.

A invatat ceva Romania din chestia asta? Ma tem ca nu. Miercuri, ministrul de Externe, Theodor Baconschi, cerea ingradirea cumpararilor de terenuri agricole de catre straini, pe motiv ca acestea nu au fost lucrate, ci ca au stat doar la baza unor speculatii.

Adica un tratament discriminatoriu aplicat cetatenilor straini (inclusiv europeni). Adica o incalcare a principiului european de nediscriminare a cetatenilor comunitari in raport cu cei autohtoni.

Desigur ca o astfel de declaratie poate trece aproape neobservata in Romania. Dar, fiind vorba de insusi ministrul de Externe, aceasta va face obiectul unor informari catre guvernele statelor membre UE venite din partea propriilor ambasade. Informari care se vor regasi in rapoartele pe care ministerele de Externe ale acestor state le vor face atunci cand vor analiza mediul investitional sau rezidential din Romania.

Si uite asa ne dam noi cu stangul in dreptul, in loc ca fiecare sa isi vada de treaba lui; ministrul de Externe sa nu se mai priceapa la agricultura si la comert, ca daca s-ar fi priceput, ar fi stiut ca exista un impozit pe terenurile agricole nelucrate, ca si pe tranzactiile imobiliare; si ca speculatiile pe care domnia sa le infiereaza fac parte integranta dintr-o economie capitalista, atat in forma institutionalizata (burse de marfuri si burse de valori), cat si simpla.

Desigur ca Guvernul poate, acomodand interesele pe termen scurt sau mediu, agricole si fiscale, sa mareasca unul sau ambele impozite.

Sursa: http://www.ziare.com/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii