Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
07:39 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Se redeschid dosarele lui Vîntu FNI, Banca Agricolă şi BID

ro

04 Aug, 2011 15:19 743 Marime text

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) infirmă soluţiile de neurmărire penală a lui Sorin Ovidiu Vîntu date în dosarele privind FNI, Banca Agricolă, Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), dar şi în cazul falimentului Băncii Române de Scont (BRS), informează Ministerul Public, anunţă Mediafax.

Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie pentru prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, a solicitat autorităţilor române, după ce a fost extrădat din Indonezia, redeschiderea cazului FNI.

"La propunerea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, în considerarea dosarelor aflate pe rolul acesteia, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani de către Sorin Ovidiu Vîntu, precum şi a solicitării de redeschidere a dosarului Fondului Naţional de Investiţii formulate de condamnatul Nicolae Popa, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, au fost analizate cauzele soluţionate anterior de Ministerul Public, având ca obiect fraudarea FNI sau infracţiuni de spălare de bani presupus a fi comise de Vîntu, fiind identificate următoarele dosare:

1. Dosarele penale nr.372/D/P/2004 şi nr.374/D/P/2004 - care au vizat generarea unor pagube în patrimoniul investitorilor FNI;

2. Dosarul penal nr.76/P/2005 - privind prejudicierea Băncii Agricole SA

3. Dosarul penal nr.754/D/P/2006 - privind constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) SA;

4. Dosarul penal nr.34/D/P/2005 - privind falimentul Băncii Române de Scont", arată Ministerul Public.

Din analiza de ansamblu a dosarelor a rezultat că parcursul procesual al acestora este similar, fiind identificate numeroase încălcări ale normelor de procedură, dispoziţii repetate de disjungere a cauzei cu privire la unele persoane cercetate şi soluţii atipice pentru practica organelor judiciare.

Punctul de convergenţă al cauzelor de mai sus constă în aceea că activităţile au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului Gelsor, controlat, direct sau prin persoane interpuse, de Vîntu, spune Ministerul Public.

"Faptele săvârşite au vizat, în esenţă, configurarea şi exploatarea într-o perioadă îndelungată de timp a unor fluxuri financiare ilicite, utilizând practic aceleaşi modalităţi de operare şi implicând aceleaşi persoane şi instituţii. Separarea artificială a dosarelor a condus la ignorarea legăturilor temporale şi de cauzalitate, astfel încât cercetările s-au limitat la lămurirea parţială a circumstanţelor în care au fost comise faptele", explică sursa citată.

www.realitatea.net

Ti-a placut articolul?

Comentarii