Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se poate cumpăra o locuință mai scumpă prin intermediul programului „Prima casă”

ro

02 Oct, 2015 23:47 1601 Marime text
 
Potrivit unor modificări ale Programului Prima Casă adoptate printr-un Ordin al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) publicat recent în Monitorul Oficial, beneficiarii programului „Prima Casă” își pot cumpăra o locuință mai scumpă, cu suprafața utilă mai mare, prin intermediul aceluiași program.
 
Asta numai dacă imobilul achiziționat inițial este înstrăinat prin vânzare-cumpărare cel mai târziu până la data încheierii noului contract.  
 
Potrivit unui comunicat al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), plata garanției acordate în cadrul programului se va efectua în maximum 90 de zile de la formularea cererii de plată și nu în maximum 90 de zile de restanță, ca până acum.
 
În același timp, a fost detaliată modalitatea în care finanțatorii pot renunța la cererile de plată, precum și posibilitatea repunerii beneficiarului în drepturile și obligațiile aferente contractelor de credit și de garantare, după ce plata garanției a fost efectuată. Retragerea cererii de plată se poate efectua până în penultima zi de efectuare a plății valorii de executare a garanției de către MFP, beneficiarul putând recurge o singură dată la această facilitate, potrivit agerpres.ro.
 
De asemenea, beneficiarii programului vor avea posibilitatea achiziționării unei noi locuințe în cadrul Programului „Prima Casă”, cu suprafață utilă mai mare sau cu o valoare mai mare decât locuința achiziționată/construită inițial prin program.
 
Condiția este ca locuința achiziționată sau construită inițial să fie înstrăinată prin vânzare-cumpărare cel mai târziu până la data încheierii noului contract, iar creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuințe.
 
Totodată, plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate în sistem „revolving”, astfel încât se va asigura continuitatea programului. Sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor acordate în cadrul Programului la scadență sau anticipat, precum și ca urmare a lichidării creditelor acordate inițial pentru a achiziționa/construi o nouă locuință în cadrul Programului, vor reîntregi plafonul total al garanțiilor și se vor utiliza de către finanțatori pentru acordarea de noi garanții, potrivit aceleiași surse.
 
În noul Ordin a fost reglementată situația de preluare/cedare a locuinței și a finanțării garantate, respectiv situația în care soția sau soțul preia sau cedează dreptul de proprietate dobândit prin achiziționarea/ construirea unei locuințe în cadrul programului, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separației de bunuri, prin convenție matrimonială.
 
Conform datelor recente ale FNGCIMM, până în prezent au fost acordate peste 157.000 de garanții, în valoare totală de peste 13 miliarde de lei, pentru susținerea de finanțări destinate achiziționării/ construcției de locuințe în cadrul Programului 'Prima casă', de peste 26 de miliarde de lei.



Sursa foto: ebihoreanul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii