Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:59 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Se modifică legea avocaților Înscrisurile privind comunicări între client și avocatul său nu pot fi confiscate

ro

18 Oct, 2016 17:19 1324 Marime text
Camera Deputaților a adoptat, astăzi, cu 237 de voturi pentru, proiectul de modificare a legii avocaților, eliminând prevederile referitoare la posibilitatea ridicării înscrisurilor avocaților în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că aceștia ar fi comis infracțiuni, precum și la interdicția de a fi ofițer acoperit.
 
Astfel, deputații au decis eliminarea prevederii potrivit căreia avocatul este obligat să depună la barou o declarație pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al fostelor organe de securitate ca poliție politică, precum și al serviciilor de informații. A fost, de asemenea, eliminată interdicția ca avocatul să fie lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații.
 
Proiectul mai prevede că exercitarea profesiei de avocat este compatibilă numai cu calitatea de deputat, senator, consilier în consiliile locale și județene, activități și funcții didactice, activitate literară și publicistică, calitatea de mediator, arbitru, negociator, precum și alte activități prevăzute de lege. În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate.
 
Avocații pot conveni cu clienții onorarii superioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale adoptat de Consiliul UNBR, mai prevede proiectul adoptat.
 
Pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziționarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său ori ridicarea de înscrisuri și bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat. Vor fi exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării înscrisurile care conțin comunicări între client și avocatul său, consemnări efectuate între aceștia.
 
Deputații au eliminat, la solicitarea deputatului UDMR Mate Andras Levente, posibilitatea ridicării înscrisurilor avocaților în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că aceștia ar fi comis infracțiuni în exercitarea activităților specifice profesiei.
 
Potrivit altor prevederi adoptate, raportul dintre avocat și persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârșește ori pregătește săvârșirea unei infracțiuni. Dacă pe parcurs sau după executarea măsurii rezultă că activitățile de supraveghere tehnică au vizat și raporturile dintre avocat și suspectul sau inculpatul pe care îl apără, probele obținute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Judecătorul poate dispune informarea avocatului.
 
Proiectul mai prevede că nu va constitui infracțiune fapta avocatului de nedenunțare a unor infracțiuni despre care ia cunoștință în exercitarea profesiei, cu excepția celor de genocid, omor, ucidere din culpă, infracțiuni contra umanității, precum și cele prevăzute în legea pentru prevenirea și combaterea terorismului.
 
Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii