Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se fac cercetări în cazul profesorului acuzat de ”pornografie infantilă” și ”act sexual cu un minor”

ro

19 May, 2016 15:48 1942 Marime text
Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Botoşani  efectuează cercetări faţă de  suspectul L.P.,  profesor în cadrul unui liceu de pe raza municipiului Botoșani, pentru săvârşirea infracţiunilor  de ”pornografie infantilă” și ”act sexual cu un minor”.
 
  Procurorii spun că în cauză, ”există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014-2016, suspectul L.P, profesor în cadrul unui liceu de pe raza  municipiului Botoșani, abuzând de autoritatea şi influenţa pe care o avea asupra elevilor care se aflau în educarea sa la unitatea de învăţământ sus-menţionată, în repetate rânduri, a întreţinut acte sexuale cu mai mulți tineri, inclusiv minori, de sex masculin, elevi ai instituţiei şcolare”.
 
    ”Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că suspectul L.P a produs, deţinut şi stocat  materiale pornografice cu minori (foto/video) prin intermediul sisteme informatice sau mediilor de stocare a datelor  informatice. La data de 19.05.2016  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Botoşani împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani au efectuat un număr de trei percheziţii pe raza municipiului Botoşani la domicillile suspectului precum şi la sediul unei unităţi de alimentaţie publică”, spun procurorii.
 
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul S.A.S. Botoşani.
 
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii