Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:18 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se caută șefi la Curtea Supremă. Nu sunt doriți informatorii!

ro

18 Jul, 2016 09:16 1374 Marime text
Se caută președinți la Curtea Supremă, dar fără foști informatori sau colaboratori dinainte de 1990!

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat în urmă cu doar câteva momente deschiderea procedurii pentru depunerea candidaturilor pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte la Secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.

Astfel, începând de azi și până pe data de 18 august, toți judecătorii interesați de aceste posturi își pot înscrie candidaturile la CSM, însoțite de o declarație prin care să își exprime voința de a ocupa postul, dar și de declarațiile legale din care să rezulte dacă magistratul respectiv „a făcut parte din serviciile de informații înainte de anii 1990, sau dacă a colaborat cu acestea, precum și dacă are un interes personal, ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege“.

Celelalte acte solicitate sunt un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează, un CV, dar și alte înscrisuri pe care magistratul le consideră relevante pentru candidatura sa.

În perioada 15-16 septembrie, Secția pentru judecători a CSM va analiza candidaturile și va înainta propunerile de numire în funcție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii