Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:53 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare emoționantă ”Dragii mei copii, nu sunteţi conturaţi de note!”

ro

04 Jul, 2016 19:05 9150 Marime text
Meseria de profesor nu mai este una de valoare, fiind luată în derâdere. Nimeni nu se face profesor, toți se fac vedete, manageri, informaticieni, așa că vom avea profesori din ce în ce mai slabi. Elevii sunt ironizați și peste tot în lume se face o reclamă proastă sistemului de învățământ și pregătirii precare a elevilor. Total eronat! Există o sumedenie de talente într-ale studiului, dar niciunul nu este apreciat, așa că pleacă acolo unde meritele îi sunt recunoscute. Mințile strălucite sunt, lipsesc doar interesul și stimularea!
 
Este drept că în sistem încă mai sunt oameni care își fac treaba cu devotament, indiferent cu cât sunt plătiți, ei știu că nu copiii sunt vinovați de toată mizeria care se întâmplă. Prost plătiți sau bine plătiți, încă există oameni care își sacrifică timpul, familia, sănătatea pentru a face lucruri cu adevărat importante pentru elevii lor. Mai există o mână de oameni formați în vechile licee pedagogice sau absolvenți ai facultăților până în anii `90 care au intrat în sistem și care au o pregătire solidă și o conștiință încă trează. În următorii ani sistemul va rămâne și fără ei (fie prin pensionare, fie prin reorientare către alte domenii). Reforma reală în învățământ are nevoie de un efort susținut de muncă în echipă profesori-părinți–elevi. Abia atunci lucrurile vor începe să schimbe pentru binele copiilor noștri.
 
Rămân valabile cuvintele lui Eminescu: ,,Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.”
 
Astăzi vă prezentăm scrisoarea emoționantă a unui cadru didactic - Angela Elena Soare - ce ar trebui, după opinia noastră, postată în fiecare școală din România astfel încât copiii să nu își uite țelul în viață și adevărata valoare. Ea a fost publicată în mangalianews.ro. După ce o veți citi, ne veți da dreptate:
 
 
”Nota 5 la mate…

        Dragii mei elevi de clasa a VIII-a,
 
        După un examen greu, întotdeauna greu la anii voştri, vreau să vă spun, în calitate de dirigintă şi profesoară, o poveste.
Acum … câţiva ani în urmă .., o elevă de vârsta voastră a dat examen de clasa a VIII-a (se numea „admitere” atunci) şi a luat 5 la mate. Drept urmare, a fost catalogată „proastă” şi a ajuns la „liceul din vale”, ruşinea urbei. De la matricolă la pantofi, a ajuns de râsul tuturor: vecini, prieteni, rude … Era”din vale”, din „locul de ruşine”, nu luase 10 la mate şi nici la română. Notele bune luate după aceea nu au mai contat, nici premiile la olimpiadă sau concursuri …Eleva aceea a muncit din greu pentru admiterea la facultate. Îşi dorea să devină profesoară… naivităţi din vremuri comuniste…! Anii au trecut, lumea a uitat… şi rudele, şi vecinii, şi „prietenii”… Eleva aceea a devenit profesoară. Eleva aceea sunt eu.
Dragii mei copii, nu sunteţi conturaţi de note! Ştiu foarte bine că unora v-a fost foarte frică. Este firesc. Dar visul vostru nu se opreşte aici. Aţi luat note mici? Continuaţi să lucraţi la voi! Mai aveţi de construit şi de înţeles lucruri. Gândiţi-vă la visele voastre. Poate că aceste vise nu includ nota de la mate sau română. Eu sper ca voi să vă înţelegeţi rolul în această lume, mesajul, iubirea. Mi-ar plăcea ca, peste ani, să vă mai amintiţi de acel 10 de Crăciun şi de 1 Iunie, pe care eu vi le dăruiam în memoria unei fetiţe care a crezut mult prea tare în note, atât de tare încât a preferat să moară pentru ele.
Vă rog să deveniţi oameni buni, iubitori, frumoşi sufleteşte. Notele nu sunt definiţia voastră. Peste ani, vreau să vă văd, fără şcoală şi note, fericiţi cu visele voastre … chiar naive … este OK.
Vă iubesc, vă respect şi vă îmbrăţişez pe toţi, fie cu 10, fie fără. Diriga şi „profa”.”

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii