De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:41 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Scrisoare deschisă privind „situaţia de marasm a porcului din România”

ro

01 Apr, 2016 12:18 330 Marime text
 
Asociaţia Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România a adresat o scrisoare deschisă Guvernului și europarlamentarilor români privind ”Situația de marasm a portului din România”. Crescătorii de porci din România sunt extrem de nefericiţi pentru lipsa deblocării comerţului cu porci vii cu alte țări din UE și cer ca restricţiile să fie ridicate.

Redăm integral documentul menționat:

”În martie 2015, cu sprijinul Uniunii  Europene de Comert cu Carne şi Animale (UECBV), Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) impreună cu Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) au prezentat cererea  fermierilor din România de deblocare  a  comerţului României de porc viu cu alte state membre-comerţ blocat pe motive de pestă porcină clasică (PPC).
Interpelarea a fost făcută de cele două asociaţii la nivelul Grupului de Dialog  Social din cadrul Direcţiei Generale pentru Agricultură, unde a fost prezent şi reprezentantul  Comisiei expert in PPC. Motivul invocat de Comisie pentru lipsa deblocării circulaţiei porcului românesc prin Europa, a fost slaba monitorizare a circulaţiei  virusului in România.
Experţii ANSVSA au prezentat ulterior Comisiei o propunere de modificare a Deciziei UE nr. 764/2013, după discuţii in grup de lucru cu reprezentanţii fermierilor.
După un an de la solicitarea fermierilor in comisia de dialog social (CDS)-DG-AGRI, a apărut prima reacţie, din partea  doamnei  Monica Macovei, europarlamentar - o intrebare adresată Comisiei  Europene, cu scopul de a debloca porcul românesc. Răspunsul primit nu satisface nevoile fermierilor noştri.
A.C.E.B.O.P. şi A.P.C.P.R. au primit în februarie 2016  asigurarea MADR si ANSVSA că se urmează procedura şi că după evaluarea progreselor României in direcţia supravegherii circulaţiei virusului PPC in teritoriu, mişcarea porcului va fi deblocată - IN VARA ACESTUI AN.
In data de 29.03.2016, europarlamentarul român Daniel Buda (PPE) a transmis o intrebare scrisă către Comisia Europeană.
 Tema intrebării cu solicitare de răspuns scris P-002233/2016 adresată Comisiei- Articolul 130- der către Daniel Buda  este:  „ fermierii români cer ridicarea blocajului  privind comerțul cu porci vii cu alte țări din UE”.
Intrebarea domnului Daniel  Buda:
„Crescătorii de porci din România sunt extrem de nefericiţi pentru lipsa deblocării comerţului  cu porci vii cu alte țări din UE și cer ca restricţiile să fie ridicate. România este indemnă de pestă porcină clasică de aproape pe 8 ani. Prețul de vânzare pe kilogram de porc  viu a ajuns la un nivel mult scăzut faţă de acum cinci ani  și este  aproape  de două ori mai mic decât prețul de producție de carne de porc, în timp ce prețul de raft a rămas aceeași.
 Prețul pe kilogram de carne de porc este de  3,5 lei pe kilogram, în comparație cu preţul din alte state  membre ale UE, cum ar fi Franța, unde preţul este mult mai ridicat.  Mai mult, Franța poate vinde porci vii către alte state membre, pe  când România nu  poate.
Ce instrumente are Comisia la dispoziție, altele decât depozitarea privată, pentru a preveni lipsurile din acest sector?”.
Ţinem să mulţumim europarlamentarilor români pentru demersurile făcute.
Mulţumim şi A.N.S.V.S.A. şi M.A.D.R. pentru promisiunile făcute.
In acelaşi timp, le atragem atenţia că situaţia fermierilor s-a acutizat!
 Sunt sufocaţi de importurile de carne şi produse din carne de porc din state membre, importuri care sunt adevărata cauză a preţurilor mici, la jumătate faţă de preţul de producţie. Importuri neverificate din punct de vedere al calitatii şi compoziţiei, care pot fi  un adevărat risc pentru consumator.
Membrii noştri consideră că suntem puşi in faţa unor interdicţii artificiale, contrare politicii PAC şi regulilor comerciale WTO, reguli impuse de Comisie, induse de o politică de piaţă direcţionată spre susţinerea marilor producători din Europa, care nu pot exporta in Rusia şi care invadează  pieţe permisibile şi mari consumatoare de carne de porc cum este şi România.
Cum acţionaţi pentru eliminarea acestor bariere?
Fermierii români NU sunt obişnuiţi să stea  cu mâna intinsă spre Europa, stimaţi domni europarlamentari!
Cunoaşteţi situaţia la nivel naţional? Cum sunt “ajutaţi” fermierii??
            Cuantumurile plăţilor pe bunăstare au fost micşorate, fermierii suportă multe controale, recontroale, supracontroale şi când ajung la plată, după luni de zile, aceasta este nepermis de mult intârziată  datorită birocraţiei, plimbării banilor prin conturile MADR, AFIR si APIA, monitorizării deficitare a fondurilor şi nu in ultimul rând, lipsei interesului guvernului faţă de greutăţile prin care trec fermierii români.
La Bruxelles se găsesc soluţii care asigură doar  o gură de aer. Unde sunt măsurile NAŢIONALE de ajutor de urgenţă pentru fermierii români?
Am solicitat şi vom solicita in continuare ajutor naţional de urgenţă pentru sectorul de creştere şi ingrăşare a porcului, in cuantum de 100% comparativ cu ajutorul comunitar pe perioada ianuarie-august din 2015.
 Fără finanţare naţională şi fără un program adevărat de dezvoltare a sectorului porcului românesc- de susţinere a sectorului de reproducţie printr-un program naţional, de susţinere financiară a exporturilor de către guvern, de dobânzi mici pentru  creditele agricole, de susţinere a pierderilor producătorilor români, de limitare a importurilor prin susţinerea producătorului  de carne, de promovare a cărnii noastre proaspete şi gustoase.
Nu vom reuşi să mai funcţionăm mult timp in această stare de marasm şi  nici să avem un sector porcin sănătos şi competitiv.”

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii