Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scriitorul constanțean Florin Șlapac ar fi împlinit 64 de ani. Ar fi împlinit!

ro

13 Mar, 2016 06:55 2963 Marime text
Astăzi Florin Șlapac ar fi împlinit 64 de ani. Ar fi împlinit pentru că prozatorul și traducătorul Florin Șlapac era născut pe 13 martie 1952 în Constanţa.

Era absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. A fost redactor al revistei „Tomis” (1993 – 1999) și în ultima parte a vieâii sale redactor şef al revistei  ”Amphion.”
A debutat cu versuri în „Amfiteatru” (1972). Colaboretor la „Alma Mater”, „Amfiteatru”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „România literară”, „Vatra”, „Euphorion”, „Tomis”, „Orizont”, „Cronica”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Art Panorama”, „Observator” (München), „archenoah”, „Familia” ş.a.
Debut editorial cu volumul colectiv „Caiet de poezie”, apărut în urma concursului Editurii Eminescu, în 1973. Este cuprins cu proză scurtă în antologia de proză contemporană „Vânzătorul de enigme” (Constanţa, Editura Europolis şi Revista „Tomis”, 1993); „Generaţia ’80 în proza scurtă” (Editura Paralela 45, 1998, antologie de Gh. Crăciun şi Viorel Marineasa); „Iubiri subversive” – cele mai bune povestiri 1997” (antologie de Dan Silviu Boerescu, Editura Allfa, 1998); „Plaja nudiştilor – cele mai bune povestiri 1998” (antologie de Dan Silviu Boerescu, Editura Allfa, 1999); „Romanian Fiction of the ’80s and ’90s – a concise antology with an introduction by Ion Bogdan Lefter” (Editura Paralela 45, 1999).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 1990 şi al ASPRO, din anul 1999.
A murit pe 12 martie 2014. În Constanța.

Notă. Cu greu scriu aceste rânduri. Am fost colegi o bucată scurtă de timp. Dar l-am cunoscut bine. Un personaj interesant. Și fascinant. Greu i-ai fi pătruns în gânduri. Am să scriu cândva despre perioada asta. Cât am lucrat cu Florin Șlapac.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii