Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:25 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Scriitorii celebri au strâns sute de mii de dolari pentru ajutorarea refugiaţilor

ro

05 Sep, 2015 14:31 728 Marime text
 
Scriitorul american Patrick Ness a lansat o campanie pentru ajutorarea refugiaţilor sirieni, în cadrul căreia în 36 de ore a fost strânsă o sumă de peste 600.000 de dolari din donaţii ale unor autori faimoşi, între care se numără John Green şi David Nicholls, potrivit independent.co.uk.
 
Patrick Ness, un cunoscut scriitor de cărţi pentru tineri, între care şi trilogia "Pe tărâmul haosului", a demarat această campanie joi, după ce a văzut fotografia tulburătoare a lui Aylan Kurdi, un băieţel în vârstă de trei ani, care a fost descoperit mort pe o plajă din Turcia, după ce ambarcaţiunea cu care acesta şi familia sa încercau să ajungă în Grecia s-a scufundat.
 
În urma declanşării acestei campanii, Patrick Ness a anunţat sâmbătă, pe contul său de pe platforma Twitter, că a fost strânsă o sumă de peste 400.000 de lire sterline (peste 600.000 de dolari), în doar 36 de ore. Ness a donat personal 10.000 de lire sterline şi a declarat că s-au alăturat campaniei sale scriitori celebri care au donat bani, prin intermediul organizaţiei Save the Children.
 
sursa foto: telegraph.co.uk.

Ti-a placut articolul?

Comentarii