Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandalul dezinfectanților. Ministrul Sănătății și-a trimis oamenii în control. Parchetul așteaptă…

ro

03 May, 2016 12:34 1922 Marime text
În ultimele săptămâni tot auzim de anchete la spitale, după ce în presă apar subiecte ce dezvăluie marile nereguli din acest sistem bolnav. Da, bolnav, căci bolile netratate se agravează în timp, iar problemele din sânul sistemului sanitar sunt mult prea vechi și… adânci. Ultima bombă care a ieșit la iveală, în urma unei anchete jurnalistice a celor de la gsp.ro, a fost cea a dezinfectanților din spitale care sunt diluați de 10 ori!
 
Ministrul Sănătăţii a remis presei un comunicat în care anunță că a dispus, astăzi, Corpului de Control efectuarea unei anchete în ceea ce priveşte contractele de achiziţii încheiate de Institutul Oncologic Bucureşti cu firma producătoare a dezinfectanţilor buclucași, adică Hexi Pharma, dar şi cu alţi agenţi economici, care pot avea legătură cu ancheta în cazul biocidelor.
 
Rezultatele anchetei Corpului de Control vor fi transmise Parchetului General. De asemenea, ministrul Patriciu Achimaş Cadariu susţine că are în plan extinderea anchetei pe marginea procedurilor de contractare şi achiziţii şi la alte unităţi spitaliceşti. Vom trăi şi vom vedea dacă Corpul de Control va veni şi pe la Constanţa.
 
Oricum, mâine ministrul Cadariu va susţine o videoconferinţă de presă cu Direcţiile de Sănătate Publică din ţară. Toţi reprezentanţii acestor direcţii va trebui să dea raportul privind rezultatele primelor teste de autocontrol şi sanitaţie dispuse de ministrul Sănătăţii la data de 28 aprilie.
 
Un subiect de urmărit…

Citește și Halucinant. Dezinfectanţii folosiţi în spitale sunt diluaţi de 10 ori! Ministerul abia acum demarat controale

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii