De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
09:47 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Altercaţie generală Scandal îmbibat cu alcool la Independenţa

ro

27 Apr, 2015 11:41 491 Marime text
Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, G. Marian de 21 ani, din Independenţa, sâmbătă noaptea, în timp ce se afla la locuința vecinului său situată pe Șoseaua Constanței, la o petrecere, a fost agresat fizic.
 
Din cercetările efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţie 9 Poliţie Rurală Topraisar s-a stabilit că în după-amiaza zilei de 25.04.2015, mai mulţi bărbaţi din localitatea Independenţa, printre care C. Răzvan, G. Marian G. Cornel Nicu, P. Ion, L. Vasile, C. Gabriel Valentin şi B. Daniel Gabriel, după ce au consumat alcool într-un bar din localitatea Independenţa au mers acasă la C. Andrei.
 
Aceştia au continuat să consume o cantitate mare de alcool, iar în jurul orelor 03.00, pe fondul consumului exagerat de alcool, au început să poarte discuţii în contradictoriu, ceea ce a dus la un conflict spontan între toţi cei menţionaţi mai sus.
 
În timpul conflictului, C. Gabriel Valentin de 27 de ani l-a înţepat cu un cuţit pe G. Marian în zona lombară dreaptă. G. Marian a fost investigat medical, concluzia medicilor fiind că agresiunea nu pune probleme din punct de vedere medical. Bărbatul a fost transportat la SCJU Constanța, având diagnosticul de traumatism cerebral acut închis şi plagă înţepată nepenetrată în zona lombară dreaptă.
 
Toţi bărbaţii au fost sancţionaţi de poliţişti cu amenzi între 500 şi o mie de lei. Totodată, a fost aplicată o sancţiune şi societăţii comerciale din localitate unde bărbaţii s-au cinstit, pentru servirea de băuturi alcoolice persoanelor în stare de ebrietate.
 
De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal tânărului care a folosit cuţitul în timpul altercaţiei, urmând ca în funcţie de zilele de îngrijiri medicale acordate victimei să fie încadrată juridic fapta, conform Codului Penal.
 
Poliţiştii efectuează în continuare cercetări cu bărbaţii în stare de libertate.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii